Nu exista strada si zona mai urata, mai neamenajata si mai neingrijita ca strada ce duce la Obor. O piatra cubica ce se prezinta ca fiind pusa acum doua secole iti zdruncina tot din tine indiferent cu ce te deplasezi. Mizeria, gardurile din beton daramate si buruienile crescute din trotuar aseamana locul cu zona dinprejurul Cernobalului imediat dupa explozia nucleara din ’86.
Din cate se pare totul a decazut aici odata cu fosta intreprindere de prelucrare a carnii INCAF. Pana in 1990, INCAF era singurul abator din judet. Intre anii 1990 si 1999, societatea si-a redus activitatea cu 40 la suta si a disponibilizat mai mult de jumatate din salariati.
In 1999, societatea a fost scoasa la privatizare si, dupa cum se vede, nu a fost gasita ca fiind atractiva de niciun investitor. In momentul de fata INCAF este o ruina parasita, o halta pentru zeci de caini vagabonzi. Buruieni, gunoaie, geamuri sparte, hale goale si un gard ce apara doar tablele din incinta de hotii de fier vechi. Asta este INCAF-ul acum.
O atmosfera apasatoare de delasare, un sentiment de timp pierdut si de timpuri uitate.
Desi la aproximativ 100 de metri se ridica o constructie noua nimic nu pare insa sa ridice aspectul acestui loc. Nici chiar animatia din week-end a oborului de vis a vis. Un loc uitat de administratie, de parca nu ar fi tot in Ploiesti. O pata pe fata unui municipiu european. O bila neagra la adresa unor edili care nici macar nu se mai obosesc sa vopseasca gardul pe afara. Nu exista strada si zona mai urata, mai neamenajata si mai neingrijita ca strada ce duce la Obor. O piatra cubica ce se prezinta ca fiind pusa acum doua secole iti zdruncina tot din tine indiferent cu ce te deplasezi. Mizeria, gardurile din beton daramate si buruienile crescute din trotuar aseamana locul cu zona dinprejurul Cern
