Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Gravidă moartă în maternitatea Spitalului Caracal

Publicat in GAZETA de SUD, marți 3 iulie 2007 ·

O femeie însărcinată în luna a noua a murit în maternitatea Spitalului Caracal-Olt, la câteva ore de la internare. Cadrele medicale n-au reuşit să salveze nici copilul, o fetiţă, care a murit la scurt timp după decesul mamei. Ionela Bălşanu a lăsat în urmă un băieţel de şase ani. Tragedia s-a petrecut sâmbătă, în jurul orei 15.00. În timp ce datele oficiale ale conducerii spitalului şi ale Autorităţii de Sănătate Publică (ASP) Olt arată că femeia nu a murit din vina medicilor, rudele acesteia şi unii pacienţi din spital susţin că decesul a avut cauze suspecte. Directorul spitalului, Constantin Nicu Vladu, precum şi directoarea ASP, Dana Conea, susţin că Ionela Bălşanu, de 27 de ani, din localitatea Deveselu, ar fi murit în urma unei embolii amniotice (o parte din lichidul amniotic a pătruns în sânge). Rudele Ionelei spun însă că în acest caz ar fi vorba de culpă medicală, iar cei vinovaţi ar trebui să răspundă în faţa legii. „A fost lăsată singură în sala de naşteri“ Ionela s-a simţit rău sâmbătă. Ea a fost însoţită la spital de mama sa, Ioana, care aştepta în hol, cu sufletul la gură, ca nepoţica ei să se nască. Tocmai vorbise cu Ionela că trebuie să cumpere o cartelă pentru telefon. După zece minute a auzit un geamăt ciudat în salon şi apoi ţipete. Când a intrat, femeia a încremenit în momentul în care şi-a văzut fata fără suflare, căzută lângă pat. În câteva secunde, în sală s-au strâns mai multe paciente şi medici. Aceştia au început resuscitarea pentru salvarea femeii şi a copilului din pântecele ei. Totul a fost în zadar. Atât tânăra, cât şi pruncul ei au decedat. Familia Ionelei crede că ea a murit din cauza neglijenţei medicilor. „A fost lăsată singură în sala de naşteri. Mai erau acolo două femei care născuseră. Atât. Asistenta a zis că se duce să mănânce. Tinerele care erau în sală cu Ionela au spus că fata a început să tremure şi s-a simţit rău după

Articolul in GAZETA de SUD >>

Citeste si top 10 stiri de azi

Un avion de mici dimensiuni s-a prăbuşit în apropiere de Orăştie. „Pompierii intervin în aceste clipe”. Care e situația victimelor

HotNews acum 12 ore
Un avion de mici dimensiuni, în care se aflau două persoane, s-a prăbuşit, marţi, în apropiere de Orăştie, județul Hunedoara. „Pompierii Detaşamentului Orăştie intervin în aceste momente în municipiul Orăştie, în apropierea unui loc de agrement, und

Călin Georgescu nu scapă de controlul judiciar. Care sunt restricțiile pe care trebuie să le respecte fostul candidat la președinție

HotNews acum 8 ore
Călin Georgescu rămâne sub control judiciar în dosarul în care este judecat pentru declaraţiile sale în care a promovat idei, concepţii sau doctrine fasciste, legionare, rasiste sau xenofobe, a decis marţi Tribunalul Bucureşti, informează Agerpres.

Tanczos Barna, despre tensiunile din coaliţie: Încă nu s-a ajuns la ceartă, sunt doar mesaje

HotNews acum 6 ore
Vicepremierul Tanczos Barna susţine că încă nu s-a ajuns la ceartă între partidele de la guvernare, ci sunt „doar mesaje”, relatează News.ro. El crede că se vor găsi soluţii de compromis în coaliţie, iar PSD nu va părăsi guvernarea. „Încă nu s-a aju

Grindeanu, despre o eventuală numire a lui Dacian Cioloș la șefia SRI: „Eu cred că este o glumă”

HotNews acum 6 ore
Preşedintele interimar al PSD, Sorin Grindeanu, a afirmat, la Antena 1, că nu s-a abordat în discuţiile cu preşedintele Nicuşor Dan subiectul privind propunerile pentru şefii serviciilor de informaţii. Grindeanu susţine că reprezentanţii PSD „ar fi

Marius Tucă Show începe miercuri, 16 iulie, de la ora 20.00, live pe Gândul. Invitat: prof. univ. dr. Dan Dungaciu

Cancan acum 7 ore
Invitatul zilei este prof. univ. dr. Dan Dungaciu, analist, sociolog și geopolitician. Emisiunea poate fi urmărită live pe Facebook și pe canalul de YouTube Gandul. ”Tineți aproape!”

Ministerul Transporturilor România păstrează toate fondurile PNRR pentru Transporturi. Proiectele vor fi finanțate integral din bani europeni

Ziua Constanta acum 12 ore
Ministerul Transporturilor și Infrastructurii (MTI) anunță că România nu pierde niciun euro din Planul Național de Redresare și Reziliență (PNRR) destinat sectorului transporturilor. În urma discuțiilor tehnice purtate cu reprezentanții Comisiei Eur

Gigi Becali: E prea ruşinos ce s-a întâmplat astăzi. Nu am cuvinte

News.ro acum 5 ore
Finanţatorul FCSB, Gigi Becali, a declarat, marţi seară, că nu mai are încredere că echipa sa se va califica în grupele Ligii Campionilor, după înfrângerea ruşinoasă cu echipa Inter Escaldes din Andorra. ””Ce mai contează calificarea? Nu am cuvinte.

Premierul Ilie Bolojan, discuții cu reprezentanții Standard & Poor’s. Iată despre ce s-a discutat

Ziua Constanta acum 11 ore
Prim-ministrul României, Ilie Bolojan, și ministrul finanțelor, Alexandru Nazare, au avut marți, la Palatul Victoria, o întâlnire cu reprezentanții Agenției de rating Standard & Poor’s (S&P), transmite un comunicat din partea Guvernului. Întâlnirea

Ministrul Muncii: România are boli care nu ar trebui să fie motiv de certificat de handicap. Există fraudă în sistem

HotNews acum 8 ore
Ministerul Muncii și Ministerul Sănătății lucrează la gestionarea listei criteriilor pentru acordarea certificatelor de handicap pentru că România are niște boli care, deși sunt o problemă pentru fiecare cetățean, nu ar trebui să fie un motiv de cer

Vicepremierul Tanczos Barna a anunțat când vor creşte din nou salariile și pensiile

Adevarul acum 5 ore
Eliminarea sporurilor este definitivă, însă îngheţarea şi neindexarea salariilor şi pensiilor din sectorul public este temporară, a declarat, marți seara, la Antena 3 CNN, vicepremierul Tanczos Barna.

Vremea

București
acum

22°
mie.

21°/37°
joi

17°/30°
vin.

15°/30°
sâm.

18°/33°
Iasi
acum

21°
mie.

18°/31°
joi

17°/22°
vin.

14°/25°
sâm.

15°/29°
Constanta
acum

22°
mie.

22°/36°
joi

20°/26°
vin.

17°/26°
sâm.

20°/28°
Cluj-Napoca
acum

16°
mie.

16°/34°
joi

15°/20°
vin.

13°/21°
sâm.

13°/25°
Timisoara
acum

18°
mie.

18°/28°
joi

15°/23°
vin.

15°/27°
sâm.

16°/33°