Naţionala României de baschet masculin Under-20 s-a aflat într-un stagiu de pregătire la Râmnicu Vâlcea, acesta fiind ultimul înaintea Campionatului European U-20, care va avea loc la Varşovia (Polonia). Punctul culminant al pregătirii de la Râmnicu Vâlcea a fost dubla amicală în compania selecţionatei similare a Ungariei. Dacă naţionala noastră face parte din Divizia B valorică şi luptă pentru accederea în elita baschetului european, Ungaria este deja în prima divizie valorică.
România a dispus de Ungaria, în prima zi, cu 84-69 (28-19, 18-18, 20-17, 18-15), şi cu 71-65 (15-12, 14-18, 22-17, 20-18), în cea de-a doua zi.
În primul meci, cei mai buni marcatori ai naţionalei au fost Titus Nicoară (31), Cătălin Baciu (19) şi Daniel Tuboşa (10), cei trei jucători dominând şi în partida a doua, Cătălin Baciu fiind cel mai bun marcator român.
De la naţionala Ungariei s-au remarcat Fekete (16), Veszergon (13), în primul joc, şi Cseh (16) şi Lekli (13), în cel de-al doilea.
Campionatul European U-20, Varşovia (Polonia), se va disputa în perioada 6-15 iulie, iar România va întâlni în grupa D pe Finlanda, Grecia şi Marea Britanie. Naţionala României de baschet masculin Under-20 s-a aflat într-un stagiu de pregătire la Râmnicu Vâlcea, acesta fiind ultimul înaintea Campionatului European U-20, care va avea loc la Varşovia (Polonia). Punctul culminant al pregătirii de la Râmnicu Vâlcea a fost dubla amicală în compania selecţionatei similare a Ungariei. Dacă naţionala noastră face parte din Divizia B valorică şi luptă pentru accederea în elita baschetului european, Ungaria este deja în prima divizie valorică.
România a dispus de Ungaria, în prima zi, cu 84-69 (28-19, 18-18, 20-17, 18-15), şi cu 71-65 (15-12, 14-18, 22-17, 20-18), în cea de-a doua zi.
În primul meci, cei mai buni marcatori ai naţionalei au fost Titus Nicoară (31), Cătălin Baciu (19)