Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Gunoiul Craiovei, în aer

Publicat in GAZETA de SUD, marți 3 iulie 2007 ·

Contractul dintre Primăria Craiova şi Eco Sud SRL Bucureşti, pentru depozitarea reziduurilor menajere la Mofleni, ar putea fi reziliat unilateral de către municipalitatea din Bănie. Afirmaţia aparţine viceprimarului craiovean Gheorghe Nedelescu. El a declarat ieri că va înainta Consiliului Local Municipal Craiova o propunere de reziliere a contractului dintre primărie şi Eco Sud, în care va dovedi că firma Eco Sud SRL Bucureşti a încălcat mai multe clauze contractuale. Potrivit viceprimarului Nedelescu, administratorul rampei ecologice Mofleni ar fi umflat preţul gunoiului încă din 2005, cu TVA necuvenit, ridicând tariful de la 17,85 la 21,2 dolari pe tonă. De asemenea, Eco Sud nu ar fi amenajat drumul de acces în termenii contractuali şi nu ar fi acoperit vechea rampă la timp. Gheorghe Nedelescu mai denunţă încălcarea articolului din contract, care prevede că, după doi ani de la deschiderea noii rampe, respectiv 1 iulie 2007, preţul gunoiului menajer trebuie să scadă 11,9 dolari pe tonă, inclusiv TVA. „Ei nu numai că nu au scăzut preţul, dar ne-au chemat în instanţă ca să ne oblige să plătim un tarif de 35 de euro pe tonă fără TVA“, a precizat Nedelescu. Conform contractului nr. 17 din 2002, „preţul negociat de părţi nu poate depăşi 12 dolari/tona, cu TVA inclus, pe toată durata contractului“, adică pe 49 de ani. Excepţie se putea face în primii doi ani, când, pentru o mai rapidă amortizare a investiţiei, constructorul avea dreptul să solicite cu 50% mai mult. Menţionăm că la această oră craiovenii plătesc circa un milion de euro anual pentru depozitarea deşeurilor menajere, iar o eventuală majorare, după cerinţele Eco Sud, i-ar obliga să scoată din buzunare aproape cinci milioane de euro anual. Bogdan Ştefănescu, administratorul rampei ecologice, nu a putut fi contactat.

Contractul dintre Primăria Craiova şi Eco Sud SRL Bucureşti, pentru depozitarea rezi

Articolul in GAZETA de SUD >>

Citeste si top 10 stiri de azi

Comisia Europeană aprobă „regimul de roaming fără vize” pentru Ucraina / „În sfârşit, un pas important în integrarea europeană a Ucrainei”

G4Media acum o ora
Dimensiune text Dimensiune text Mică Normală Mare Comisia Europeană a aprobat includerea Ucrainei în politica UE „Roam like at Home”, permiţând ucrainenilor să utilizeze serviciile de telefonie mobilă în întreaga UE fără a suporta taxe suplimentare,

Un mort și doi răniți după un accident între două TIR-uri și o mașină, în Timiș

Press Alert acum 24 minute
Foto: DRDP Timișoara / Facebook Un bărbat a murit într-un accident rutier petrecut marți dimineață, în Remetea Mare, județul Timiș, pe drumul spre A1. În coliziune au fost implicate două TIR-uri și un autoturism cu cinci persoane. Pompierii din Deta

Este un „lagăr de concentrare!”. Ce crede Ehud Olmert despre planul pentru „orașul umanitar” din Gaza

Mediafax acum 30 minute
Ministrul Apărării Israel Katz a anunțat săptămâna trecută că armata pregătește planuri pentru această zonă, care ar urma să găzduiască întreaga populație din Gaza. „Orașul” ar fi construit pe ruinele Rafah, iar palestinienii nu ar mai avea voie să

Primele rezultate la examenul de Definitivat vor fi afișate astăzi, 15 iulie 2025

Ziua Constanta acum 59 minute
Primele rezultate ale examenului de definitivat vor fi afișate astăzi, 15 iulie 2025, în centrele de examen și pe pagina de internet a examenului, potrivit calendarului aprobat de Ministerul Educației și Cercetării.. Contestațiile se depun la centre

Titularizare 2025. Proba scrisă are loc astăzi, sunt așteptați aproape 40.000 de candidaţi

HotNews acum 42 minute
Concursul național pentru ocuparea posturilor didactice în învățământul preuniversitar, sesiunea 2025, începe marți, 15 iulie, cu proba scrisă. Proba scrisă se desfăşoară începând cu ora 9:00, în 121 de centre de concurs din 41 de judeţe şi din muni

Sindicaliștii protestează în Piaţa Victoriei faţă de măsurile fiscale: „Afectează capacitatea de administrare a fondurilor europene”

Adevarul acum o ora
Blocul Naţional Sindical anunță că salariații din mai multe instituții vor protesta marți, 15 iulie, faţă de măsurile fiscale din primul pachet fiscal.

Sorin Grindeanu, despre impozitarea progresivă: „Tot acolo se va ajunge”. Argumentele liderului PSD

HotNews acum 9 ore
Preşedintele interimar al PSD, Sorin Grindeanu, a afirmat, la România TV, că, în cele din urmă, România va ajunge să adopte impozitul progresiv în locul cotei unice de impozitare. „Tot acolo se va ajunge”, spune Grindeanu, amintind că „toate statele

UE consideră că termenul-limită dat de Trump lui Putin „este foarte lung”

HotNews acum 9 ore
Termenul de 50 de zile dat Rusiei de președintele american Donald Trump înaintea unor eventuale sancțiuni reprezintă o durată „foarte lungă”, în timp ce „civili nevinovați mor în fiecare zi”, a afirmat luni șefa diplomației UE, Kaja Kallas. „Un lucr

Horoscop pentru marți, 15 iulie 2025. Una dintre zodii este împinsă în lumina reflectoarelor

Ziua Constanta acum 51 minute
Berbec Discreție și interiorizare se recomandă astăzi. Esti combativ, sufletul tău dorește să înfăptuiască multe și mărunte, insa trupul este vulnerabil. Ocupă-te doar de activitati usoare. S-ar putea sa descoperi conflicte ascunse in sfera muncii,

Moțiunea depusă de AUR împotriva Guvernului Bolojan a picat!

Ziua Constanta acum 14 ore
Moțiunea de cenzură împotriva Guvernului Bolojan a picat! Aceasta a fost votată de 134 de parlamentari. Au mai fost înregistrate 4 abțineri și 0 voturi împotrivă. Pentru ca moțiunea să fie adoptată era nevoie de 50% + 1 din voturile parlamentarilor,

Vremea

București
acum

24°
mar.

21°/36°
mie.

23°/36°
joi

20°/32°
vin.

17°/32°
Iasi
acum

22°
mar.

20°/32°
mie.

18°/29°
joi

16°/25°
vin.

14°/26°
Constanta
acum

28°
mar.

20°/31°
mie.

23°/29°
joi

20°/26°
vin.

20°/26°
Cluj-Napoca
acum

26°
mar.

18°/27°
mie.

17°/24°
joi

14°/23°
vin.

13°/23°
Timisoara
acum

22°
mar.

21°/33°
mie.

19°/29°
joi

16°/25°
vin.

14°/29°