- Diverse - nr. 127 / 3 Iulie, 2007 (Test de integritate) Justitia, se stie, este o problema in Romania. Nu cred ca exista politician care sa nu-si fi dat cu parerea, sa nu-i fi reprosat sau cerut ceva, nici ziar sau televiziune care sa n-o fi disecat. De la Bruxelles ni se spune, eufemistic, ca progresele sunt insuficiente. Perceptia preponderenta, la nivelul cetateanului de rand, este de ineficienta, coruptie sau instrumentare politica a ei. Dupa comunism, a carui esenta au fost, si la noi, minciuna si nedreptatea, si dupa furtul, atat de dureros resimtit, al "revolutiei", cred ca sfarsitul interminabilei "tranzitii" va fi marcat doar atunci cand quasitotalitatea romanilor vor fi convinsi de dreptatea legilor si dreapta lor aplicare. Intrebarea este cata sinceritate, integritate si vointa a mai ramas in intreaga societate romaneasca pentru a se ajunge la acest stadiu? Pentru a primi un raspuns, propun, fara a fi jurist si fara pretentii de reformator al legislatiei, un test simplu _ modificarea printr-un amendament a legii prescriptiei care sa-i vizeze pe toti ce beneficiaza de imunitate, referitoare la fapte penale savarsite candva, de la presedinte, ministri sau parlamentari si pana la magistrati, in sensul ca timpul efectuarii mandatului sa nu conteze in calculul prescriptiei acestor fapte. Cu alte cuvinte, sa fie adaugati timpului pana la prescriptie anii in care toti cei mentionati beneficiaza de imunitate. Altfel, s-ar putea ca intr-o tara, unde totul este posibil, fiind printre cele mai corupte din Europa, escroci si manipulatori talentati sa ajunga in functiile amintite, folosindu-le si in scopul de a scapa de bratul legii, prin prescriptie, ceea ce ar afecta grav insasi notiunea de "justitie". Nu sper ca "poporul", atat de invocat in ultimul timp, sa iasa in strada pentru a impune acest amendament. Nici studentimea, de obicei segmentul cel mai "revolution