Astia care transforma biblioteca intr-o popicarie. Sau astilalti care au votat pentru majorarea pretului biletului de autobuz cu 50%, dindu-i dreptate primarului, pentru care faptul ca firma "Braicar" are datorii de 70 de miliarde de lei vechi la buget este un motiv numai bun de a-i supune pe braileni la o cheltuiala in plus. Ma mir ca nu i-a trecut prin minte vreunui cap luminat de prin CLM sa introduca o taxa locala de 10.000 de lei pe zi pentru a acoperi gaurile pe care le produce managementul defectuos de la societatile din subordinea primariei. Ar putea sa-i spuna "Taxa pe prostia celor care ne conduc".
Ca sa realizezi ca 15.000 de lei vechi este un pret prea mare pentru o calatorie cu autobuzul nu iti trebuie 50 de facultati - e suficient sa arunci o privire in orasul vecin, Galati, unde un bilet costa tot 15.000 - doar ca, surpriza, este valabil pentru doua calatorii. Interesati, probabil, mai mult sa incaseze bani pentru sedinte la care nu participa, consilierii nostri au incetat de multa vreme sa fie interesati de binele celor care i-au trimis in fotoliile din CJ ori CLM, si au votat in unanimitate o decizie care impovareaza bugetele celor mai necajite dintre familiile brailene. Din masinile domniilor lor, 10.000 de lei, in plus, pe zi, pentru a merge pina la serviciu si a te intoarce acasa, probabil ca nu inseamna mare lucru, dar cei care traiesc din salariul minim pe economie ajung sa dea aproape un sfert din venituri numai pe transport. Desigur, din masinile domniilor lor, ale consilierilor, m-am lamurit, nu se vad multe lucruri, iar Braila le ruleaza pe parbriz ca un film prost la care nu se uita decit cu coada ochiului, in scirba, fiindca nu pot schimba programul.
Observati ca m-am ferit sa ii critic pe cei care dirijeaza cele doua consilii. Mi-e destul de limpede, de multa vreme, ca nici primarul si nici presedintele CJ nu au pute