Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Spitalul de Urgenţă, campion la datorii

Publicat in GAZETA de SUD, miercuri 4 iulie 2007 ·

Deşi pacienţii internaţi în Spitalul de Urgenţă Craiova contribuie cu aproximativ 30% la bugetul unităţii sanitare, prin faptul că îşi cumpără medicamente şi materiale sanitare, spitalul continuă să se afunde încet, dar sigur în datorii. Potrivit datelor Casei de Asigurări de Sănătate (CAS) Dolj, datoriile celui mai mare spital din Oltenia se ridică la 15,9994 milioane de lei (159,994 miliarde de lei vechi), adică echivalentul unui sfert din tot bugetul pe un an al spitalului, alocat pe DRG (sistemul de finanţare pe grupe de diagnostic). Dintre acestea, 11,24 milioane de lei sunt datorii la medicamente, iar 1,307 milioane de lei, la materiale sanitare. Calangiu vrea să dea CAS în judecată Conducerea Spitalului de Urgenţă Craiova recunoaşte că sunt datorii, dar susţine că majoritatea au fost acumulate pe vremea fostei conduceri, înainte de 2006. „Cea mai mare parte din datorii sunt dinainte de a ajunge eu la conducere şi în nici un caz nu am de gând să le plătesc. Spitalul va plăti doar datoriile din acest an, probabil la următoarea rectificare“, a spus managerul Cristina Calangiu. Aceasta susţine însă că are de recuperat de anul trecut de la CAS Dolj două milioane de lei (pe servicii medicale şi sume provenite din complexitatea cazurilor, efectuate de spital peste contract şi nedecontate), datorii pentru care intenţionează să dea în judecată CAS Dolj. „Voi solicita în instanţă să ni se deconteze aceste servicii“, a menţionat Calangiu. Ce arată raportul CAS Referitor la datoriile Spitalului de Urgenţă Craiova, reprezentanţii Casei de Asigurări de Sănătate Dolj susţin că au fost acumulate din 2006, nicidecum de fosta conducere. De altfel, acest lucru a fost prezentat şi într-un raport întocmit de CAS Dolj în 2006, în care se arăta că spitalul avea sume rămase neachitate dinainte de 2006 de doar 3 milioane de lei (30 miliarde de lei vechi). Ultimul raport al CAS

Articolul in GAZETA de SUD >>

Citeste si top 10 stiri de azi

Un avion de mici dimensiuni s-a prăbuşit în apropiere de Orăştie. „Pompierii intervin în aceste clipe”. Care e situația victimelor

HotNews acum 45 minute
Un avion de mici dimensiuni, în care se aflau două persoane, s-a prăbuşit, marţi, în apropiere de Orăştie, județul Hunedoara. „Pompierii Detaşamentului Orăştie intervin în aceste momente în municipiul Orăştie, în apropierea unui loc de agrement, und

Segmente din Autostrada Moldovei A7 și Autostrada Unirii A8 au fost scoase din PNRR / Care sunt tronsoanele vizate și cum explică Ministerul Transporturilor

HotNews acum o ora
Segmente din Autostrada Moldovei A7 și din Autostrada Unirii A8 au fost scoase din Planul Național de Redresare și Reziliență (PNRR), din cauza problemelor la procedurile de achiziție, susține Ministerul Proiectelor Europene. De cealaltă parte, Tran

Dragoș Pîslaru, după întâlnirea cu „șefa” PNRR: „proiecte de 6,3 miliarde de euro nu mai pot fi îndeplinite până în august 2026” / Ce termen are România pentru revizuirea PNRR

HotNews acum 45 minute
Proiecte în valoare de aproximativ 6,3 miliarde de euro nu mai pot fi îndeplinite până în august 2026, astfel că acestea vor fi eliminate din Programul Național de Redresare și Reziliență, unde erau incluse pentru finanțare, a declarat, marți, minis

Ministerul Transporturilor România păstrează toate fondurile PNRR pentru Transporturi. Proiectele vor fi finanțate integral din bani europeni

Ziua Constanta acum 43 minute
Ministerul Transporturilor și Infrastructurii (MTI) anunță că România nu pierde niciun euro din Planul Național de Redresare și Reziliență (PNRR) destinat sectorului transporturilor. În urma discuțiilor tehnice purtate cu reprezentanții Comisiei Eur

Judecătorii CCR pot pierde indemnizația de 36.000 de euro de la finalul mandatului. Proiect depus la Senat de parlamentari ai puterii

HotNews acum 31 minute
Proiectul de lege depus la Senat de către parlamentari de la PNL și USR stabilește că judecătorii Curții Constituționale nu mai pot primi cei 180.000 de lei la final de mandat. Foștii judecători CCR pot beneficia acum de această sumă, drept „indemni

Percheziții DNA la instituții publice din Cluj și Bistrița-Năsăud într-un dosar de corupție vizând funcționari publici

Ziua Constanta acum 3 ore
Procurorii din cadrul Direcției Naționale Anticorupție - Serviciul Teritorial Cluj efectuează cercetări într-o cauză penală ce vizează suspiciuni privind săvârșirea, de către funcționari publici, a unor infracțiuni de corupție și asimilate, în perio

„Îţi dau un topor în cap… S-ar putea să te jupoi”. Ameninţările primite de o femeie de la fostul iubit, pentru care avea ordin de protecție

HotNews acum o ora
Un bărbat de 51 de ani a fost arestat preventiv după ce şi-a ameninţat cu moartea fosta parteneră, deși împotriva sa era emis un ordin de protecție prin care i s-a interzis orice contact cu femeia, potrivit unui comunicat transmis marți de Ministeru

AUR anunță că a atacat Legea austerităţii la CCR!

Ziua Constanta acum 6 ore
Alianța pentru Unirea Românilor anunță că a depus, marți, o sesizare de neconstituționalitate împotriva Legii 'austerității' (PL-x 230/2025), adoptată prin angajarea răspunderii de către Guvernul Bolojan. 'Este o lege toxică, profund nedreaptă și pr

Încă 30 de zile de arest pentru procurorul gălățean acuzat că a încercat să muşamalizeze dosarul unui preot acuzat de viol

G4Media acum 27 minute
Dimensiune text Dimensiune text Mică Normală Mare Judecătorii au prelungit cu 30 de zile măsura arestului preventiv în cazul procurorului gălăţean Nicolae Cuzi, acuzat că a încercat să muşamalizeze dosarul unui preot cercetat penal pentru viol asupr

Un bărbat a capturat doi urși pe care i-a ținut acasă, într-un grajd din județul Arad

Mediafax acum 44 minute
Procurorii din cadrul Parchetului de pe lângă Judecătoria Chişineu-Criş au dispus luarea măsura controlului judiciar pe o perioadă de 60 de zile împotriva inculpatului R.R.C. cercetat pentru vânarea speciilor de vânat strict protejate în alte condiţ

Vremea

București
acum

34°
mar.

20°/34°
mie.

20°/35°
joi

18°/30°
vin.

15°/31°
Iasi
acum

30°
mar.

19°/31°
mie.

18°/32°
joi

16°/25°
vin.

14°/27°
Constanta
acum

33°
mar.

20°/33°
mie.

20°/28°
joi

19°/25°
vin.

18°/26°
Cluj-Napoca
acum

25°
mar.

16°/27°
mie.

16°/27°
joi

14°/22°
vin.

13°/23°
Timisoara
acum

33°
mar.

20°/33°
mie.

19°/30°
joi

15°/26°
vin.

14°/29°