Electricienii se întrec la Braşov, în perioada 2-5 iulie, pentru „Trofeul Electricianului”. Concursul este organizat pe şapte categorii de meserii, la Braşov urmând să fie aleşi cei mai buni trei electricieni din Alba, Braşov, Covasna, Harghita, Mureş şi Sibiu. Participanţii, câte trei din fiecare judeţ, au fost selectaţi într-o primă etapă a concursului, desfăşurată în mai, la nivelul fiecărei sucursale de distribuţie din cadrul Electrica Transilvania Sud.
Toţi concurenţii au fost supuşi, ieri, la o probă teoretică, ce a constat în completarea unui chestionar cu 30 de întrebări, online, pe calculator. Concursul va continua astăzi, cu proba practică în instalaţii electrice la standuri, iar joi, 5 iulie, vor fi desemnaţi câştigătorii.
Concursul profesional „Trofeul Electricianului” se înscrie în seria de manifestări legate de sărbătorirea Zilei Energeticianului, pe 20 iulie, de Sfântul Ilie, şi îşi propune să stimuleze interesul şi preocupările salariaţilor din sectorul de distribuţie şi furnizare a energiei electrice. Un alt scop al acestui concurs este creşterea competenţei profesionale în vederea bunei funcţionări a instalaţiilor sectorului energetic, dar şi popularizarea meseriilor specifice acestui sector. Electricienii se întrec la Braşov, în perioada 2-5 iulie, pentru „Trofeul Electricianului”. Concursul este organizat pe şapte categorii de meserii, la Braşov urmând să fie aleşi cei mai buni trei electricieni din Alba, Braşov, Covasna, Harghita, Mureş şi Sibiu. Participanţii, câte trei din fiecare judeţ, au fost selectaţi într-o primă etapă a concursului, desfăşurată în mai, la nivelul fiecărei sucursale de distribuţie din cadrul Electrica Transilvania Sud.
Toţi concurenţii au fost supuşi, ieri, la o probă teoretică, ce a constat în completarea unui chestionar cu 30 de întrebări, online, pe calculator. Concursul va continua astăzi, cu proba p