Investiţiile din acest an în companiile de resurse umane au venit pe o cale mai puţin convenţională. Două fonduri de investiţii au spart gheaţa, achiziţionând pachetele minoritare ale site-urilor de recrutare online BestJobs şi eJobs. Negocierile pentru vânzarea pachetului minoritar al Neogen (care deţine BestJobs) au durat două luni, fiind începute înainte de cele privind achiziţionarea a 30% din eJobs. Biriş Goran, casa de avocatură care a reprezentat cele două fonduri
Investiţiile din acest an în companiile de resurse umane au venit pe o cale mai puţin convenţională. Două fonduri de investiţii au spart gheaţa, achiziţionând pachetele minoritare ale site-urilor de recrutare online BestJobs şi eJobs.
Negocierile pentru vânzarea pachetului minoritar al Neogen (care deţine BestJobs) au durat două luni, fiind începute înainte de cele privind achiziţionarea a 30% din eJobs. Biriş Goran, casa de avocatură care a reprezentat cele două fonduri, Tiger Global Management şi Wouwer, a ales să păstreze discreţia în ceea ce priveşte valoarea tranzacţiilor. Şi până acum, singura informaţie făcută publică de cumpărători a fost un comunicat oficial în care se preciza că „valoarea ambelor tranzacţii a depăşit zece milioane de euro“.
De menţionat că, în timp ce informaţia privind vânzarea a 30% din eJobs contra sumei de 4,2 milioane de euro a devenit oficială, „felia“ din Neogen care a fost achiziţionată de cele două fonduri este încă necunoscută, la fel ca şi suma exactă care i-a revenit lui Călin Fusu. Acesta din urmă spune că încă nu s-a gândit la vânzarea integrală a pachetului de acţiuni pe care-l deţine în companie, afirmând că „Neogen poate deveni cea mai de succes firmă din internetul românesc“.
De altfel, Neogen a început să se extindă şi în afara graniţelor, prin achiziţi