Bunicii de la The Rolling Stones au anunţat că vor lansa, pe 30 iulie, o serie de 4 Danunţat că vor lansa, pe 30 iulie, o serie de 4 DVD-uri conţinând imagini înregistrate în timpul turneului mondial „A Bigger Bang”.
Pachetul, botezat „The Biggest Bang”, conţine şapte ore de înregistrări video din timpul turneului şi va fi lansat prin Universal Music Group.
Din păcate, prestaţia de la Bucureşti nu va fi luată în considerare: pentru cele 4 DVD-uri s-au utilizat imagini din timpul unor spectacole precum cele din Rio de Janeiro, Shanghai, Austin şi Saitama.
Turneul mondial „A Bigger Bang” a început în august 2005 şi se va încheia pe 26 august, cu un concert la Londra. Potrivit revistei Billboard, este, până în prezent, turneul cu cele mai mari încasări din istoria muzicii (precedentul, „Licks Tour”, adunase, în 2002 şi 2003, mai mult de 300 de milioane de dolari). „A Bigger Bang”, început pe 10 august 2005 în Canada, s-a dovedit un succes de proporţii, în ciuda unor amânări sau anulări de concerte.
În mai 2006, chitaristul Keith Richards a suferit o operaţie prin care i s-a îndepărtat un cheag de sânge format pe creier după o căzătură dintr-un cocotier.
În iunie 2006, Ron Woods s-a internat într-o clinică, pentru a-şi vindeca dependenţa de droguri. În luna august a aceluiaşi an, solistul Mick Jagger s-a îmbolnăvit de laringită.
Titanii rockului vor cânta pe 17 iulie pe stadionul Lia Manoliu din Capitală, la trei zile după concertul de la Belgrad şi cu trei zile înainte de show-ul programat la Budapesta. (D.P.)
Bunicii de la The Rolling Stones au anunţat că vor lansa, pe 30 iulie, o serie de 4 Danunţat că vor lansa, pe 30 iulie, o serie de 4 DVD-uri conţinând imagini înregistrate în timpul turneului mondial „A Bigger Bang”.
Pachetul, botezat „The Biggest Bang”, conţine şapte ore de înregistrări video din timpul turneului şi