Pasivitatea presei şi a societăţii civile e explicabilă. Adrian Năstase e coruptul numărul unu al Romăniei de azi, cel cu a cărui tărăre prin anchete fără sfărşit ne măndrim la Bruxelles.
Joi, 28 iunie 2007, Parchetul General a emis un Comunicat potrivit căruia s-a dispus neinceperea urmăririi penale impotriva lui Adrian Năstase, Ioan Talpeş, Sergiu Nicolaescu şi Dan Iosif in dosarul "Aurul Dacilor".
In numărul anterior imi exprimam surprinderea că presa, clasa politică, aşa-zisa societate civilă au trecut practic sub tăcere acest moment, care confirmă in chip zdrobitor felul in care, sub regimul Băsescu, DNA şi Parchetul Politic au devenit instrumente de poliţie politică.
Afacerea a inceput la 3 iunie 2005, cănd prim-procurorul Parchetului de pe lăngă Curtea de Apel Alba-Iulia livra presei obediente informaţii potrivit cărora Adrian Năstase e anchetat pentru cumpărarea unor brăţări dacice de la nişte infractori.
Singurele probe deţinute de procurori se rezumau la nişte declaraţii aiuritoare ale unor inculpaţi, luate sub presiune de tip securistic, in care se spunea că ei "cred", "au auzit", "li se pare că" Adrian Năstase ar fi fost interesat de achiziţionarea unor brăţări.
Să admitem că intr-o asemenea afacere procurorii n-au avut incotro, s-au văzut obligaţi să purceadă la faza actelor premergătoare urmăririi penale.
Deşi, intre noi fie vorba, in cazul contrabandei cu ţigări din Caraş-Severin, dezvăluit luni de Mugur Ciuvică, deşi interceptările telefonice ale infractorilor menţionau numele unor lideri PD, precum Sorin Frunzăverde, Vasile Blaga, procurorii Monicăi Macovei s-au făcut că plouă.
Indiferent despre cine ar fi fost vorba, in cazul dosarului de la Alba-Iulia, procurorii trebuiau să:
1) Ţină in secret numele celor pomeniţi sau doar sugeraţi in declaraţiile unor inculpaţi;
2) Să finalizeze căt ma
