Cu mult prea multe greseli de tipar pentru o editura de talia Poliromului, volumul lui Mihai Dinu Gheorghiu, sociolog iesean stabilit la Paris, isi propune, intii de toate, sa ofere un studiu comparativ al formarii intelectualilor de partid in RDG si Romania. Intentia afirmata este generoasa, rezultatul fiind insa pe alocuri diferit de cel prevazut.
Pe de-o parte, cazul german si cel romanesc nu par a fi tratate similar, nici la nivel cantitativ, nici la nivel calitativ. Categoria intelectualului de partid redegist este analizata cu rigoare, avind drept surse atit documente din arhivele berlineze, cit si interviuri cu unii dintre protagonistii acestei parti a istoriei recente. Nu intilnim decit partial acelasi tip de cercetare in cazul romanesc. Spre exemplu, nici unul dintre cei implicati in functionarea Academiei „Stefan Gheorghiu“ nu a fost intervievat in vederea realizarii acestui volum.
Caracterul inca deschis al cercetarii acestei tematici
Existenta acestui dezechilibru metodologic nu duce neaparat la interogatii privind probitatea stiintifica a studiului. A atrage atentia asupra ei subliniaza mai degraba caracterul inca deschis al cercetarii acestei tematici. Volumul lui Mihai Dinu Gheorghiu are lacune si incongruente (metodologice ori de alta natura), dar una dintre cauzele principale, daca nu cea mai importanta, pentru aceasta stare de fapt tine de ideea ca Intelectualii... reprezinta unul dintre primele studii axate pe aceasta tematica a formarii intelectualului de partid in cadrul regimului comunist si, in sens mai larg, a autoreproducerii sistemului comunist, asa cum avea ea loc in cimpul scolilor de partid.
in aceste conditii, Mihai Dinu Gheorghiu este nevoit, intii de toate, sa ofere un tablou descriptiv al scolilor de partid, pornind in special de la modelul Parteihochschule Karl Marx, dar oferind consideratii sem
