Era cumva inevitabil ca ideea de timp liber să se lase contaminată, măcar şi numai în parte, de imprecizia conceptuală, ambiguităţile şi chiar aporiile noţiunii de libertate înseşi. Încerc să detaliez.

Simplu spus, liber este timpul de care dispunem după bunul nostru plac. E răgazul dintre obligaţii, oaza temporală în cuprinsul căreia ne permitem să ignorăm constrîngerile ce decurg din îndatoririle noastre profesionale sau sociale, intervalul al cărui mod de petrecere rămîne la latitudinea noastră. E în primul rînd liber în sensul că, la fel ca şi un spaţiu liber, poate fi umplut cu orice. Îl putem petrece tot atît de bine trîndăvind sau muncind cu înverşunare, visînd la peisaje exotice ori străbătîndu-le aievea. Nu există - aşa cum ar dori să ne convingă magazinele ilustrate - activităţi specifice de loisir. Regele Ludovic al XVI-lea îşi petrecea timpul liber lucrînd în atelierul de lăcătuşărie, îndeletnicire ce nu va ocupa niciodată timpul liber al unui lăcătuş. Muncitorul din uzină dă fuga în timpul său liber să îşi sape grădina de la ţară. După antrenament, un sportiv profesionist poate să se relaxeze citind un roman; în schimb, criticul literar se va deconecta probabil practicînd un sport.

Problema timpului liber nu este, aşadar, una de conţinut, ci de dispoziţie şi preferinţă, de atitudine interioară a subiectului. Această atitudine nu trebuie însă judecată în termenii opoziţiei utilitate versus gratuitate sau responsabilitate versus hedonism, deoarece, pe de o parte, activitatea desfăşurată în timpul liber poate fi mai folositoare decît cea profesională şi, pe de alta, munca poate produce mai multă satisfacţie decît absenţa ei.

Totalitarismele, de indiferent ce orientare, au fost din totdeauna inamici ireductibili ai timpului liber al cetăţenilor.

Nu întîmplător, joaca şi jocul (eventual dansul, pe care ţăranul român îl numeşte, d