- Diverse - nr. 129 / 5 Iulie, 2007 Daca sub anumite aspecte, electoratul roman a ajuns sa fie mai informat (mai ales cel din mediul urban), un lucru nu poate fi eludat: maturizarea acestuia este inca departe de a se fi produs. Indeobste, un actor politic serios isi atrage electoratul _ o spunem nu noi, ci sociologii _ prin elemente cum sunt discursul, prezentarea programelor, mitingurile electorale, interviurile din media cu privire la problemele de interes public, comunicatele de presa s.a. Cum insa unele partide, in campaniile electorale le ofera alegatorilor in loc de programe, mici, bere si carnati, cetatenii _ de regula oameni cu venituri modeste _ asociaza "competenta" liderilor cu actiunile caritabile izolate, necunoscand nimic despre programele partidelor. Intr-un cuvant, cetatenii voteaza afectiv si nu rational. Mai ales, in mediul rural. Mai mult, voteaza de prea multe ori aspectul fizic, imaginea, impresia creata ("baiat bun", "se lupta cu oligarhii" etc., etc.), lasandu-se influentati de cei asemanatori lor, cu atitudini, conceptii, comportamente similare. "Cand il vad pe Basescu, parca-l vad pe tata, fie iertat", spunea o femeie dintr-un sat ialomitean. Cam asa este, daca luam in calcul tricourile vargate ale presedintelui, limbajul neelaborat, rasul lui continuu (cand, de fapt, situatia e de plans!), manifestarile imprevizibile si neprotocolare ale acestuia. Ce mai, e, cum spuneau multi, "omul nostru din popor!", dar cu milioane de euro in conturi, adaugam noi. Datorita acestui mod, primar, de a-i aprecia pe unii lideri de partide (sau cu functii importante in stat), la conducerea tarii au ajuns, in urma alegerilor, mereu, oameni fara mesaj politic _ construit pe predictii, analize etc., ci doar personaje (nu personalitati!), care, ca si Basescu s.a., s-au bazat pe dimensiunea emotionala a maselor, pe conflict, pe schimbare. Nu se mai urmareste _ spun