In mijlocul codrului si cu susurul apei in ureche, satenii din comunele de pe Valea Muresului Superior si-au imbracat straiele de sarbatoare tesute de zeci de ani si mostenite din strabuni si au luat drumul Rastolitei sa te intalneasca "La Alei". Vreme de sarbatoare, in mijlocul codrilor, la firul ierbii pe malul Muresului. Un sat alegoric care a pastrat arhitectura arhaica si i-a adus pe satenii transilvaneni, din vremea lui Ion sau Ilie Moromete, taman in Romania primului an european. Case taranesti cu tarnat, vatra de paine, catrinta, razboi, paretare, fus si lana spalata la rau, toarsa si devenita lipideu. In jur miroase a mamaliga, balmos, jantuiala, sarmale si placinte. La hanurile taranesti se bea tuica de "sufli foc pe gatlej" si se mananca de-ti vine sa te-ntinzi pe iarba mirosind a "proaspat cosit", sa-ti tragi cusma pe-o ureche si sa doinesti din fluieras pentru mioarele ce stau linistite in stana amenajata pentru curiosii secolului XXI. O vreme de poveste. O vreme de aducere aminte, de ascultat povesti, de intoarcere in timp. Intr-un timp in care, in satul din inima ardealului nu existau blugi si adidasi, dar lumea era fericita intr-o pereche de itari, poale tesute si opinci facute acasa. O vreme in care nu se manca la fast food, dar o bucata de slanina, o felie de cas de la stana, o bucata aburinda de paine proaspata, abia scoasa din cuptor si o ceapa smulsa din gradina, era cea mai buna "ojana" la munca campului. O vreme in care nu se plimba nimeni cu masina, dar puterea cailor inhamati la carutele doldora de recolta era apreciata. O vreme in care claca tinea loc de discoteca si feciorii trimiteau fetelor tulta dulce nu mesaje pe telefonul mobil. O vreme arhaica, a satului transilvan, plin de traditii, imbibat de credinta in Dumnezeu, in care valorile spirituale aveau intaietate fata de cele materiale.

Un timp de mult apus, renascut an de an