Clubul Vehiculelor de Epoca din Bucuresti si LT Advertising & Communication impreuna cu Lisim Media organizeaza la Sovata in 4-5 august "Parada Vehiculelor de Epoca". Cu sprijinul acestora, îndeosebi a presedintelui Nicu Apostol si a vicepresedintelui Mircea Ursache, la Sovata vor fi aduse 16 masini de epoca si un motor cu atas din anul 1944, în valoare de aproape 1 milion de euro. Printre batrânele doamne ale automobilismului care vor putea fi admirate în cele doua zile ale manifestarii se numara Plymouth (1938), Mercedes 170(1940), Chevrolet Phaeton (1929), Ford T (1914), Morris Minor(1966), Fiat Topolino (1938), Aero 30 (1936), Jaguar 420 (1966). În afara paradei si a expozitiei vehiculelor de epoca, pentru proprietarii de masini vechi, altele decât cele înscrise în club, va fi organizat un concurs cu premii substantiale, jurizat de reprezentantii Clubului Vehiculelor de Epoca împreuna cu organizatorii. Cele mai elegante, originale si bine întretinute masini vor fi expuse alaturi de cele ale clubului, urmând ca trei dintre ele sa fie si premiate. Surprizele nu se vor opri aici. Spectacolul oferit de parada masinilor vechi va fi dublat de concursuri de îndemânare, un concert de fanfara, o secventa teatrala, expozitii de fotografie veche etc. "Ne dorim ca, prin intermediul acestei manifestari, Sovata sa redevina una dintre recomandarile interne primordiale ale agentiilor de turism pentru petrecerea concediului, indiferent de anotimp. Iar în final, putina adrenalina nu strica nimanui, nici macar bunicilor nostri, care îsi pot demonstra spiritul tânar si, de ce nu, vigoarea trupului, pentru a nu se mai spune despre noi ca suntem doar o tara de pensionari", au declarat organizatorii.
Ionut OPREA
Clubul Vehiculelor de Epoca din Bucuresti si LT Advertising & Communication impreuna cu Lisim Media organizeaza la Sovata in 4-5 august "Parada Vehiculelor de E