Statiunea rusa Soci, situata la malul Marii Negre, a fost desemnata de Comitetul International Olimpic gazda Olimpiadei de iarna din 2014, castigand cursa dusa cu orasele Salzburg (Austria) si Pyeongchang (Coreea de Sud).
Soci a primit cu doar patru voturi mai mult decat Pyeongchang, 51 fata de 47 de sufragii, dupa ce prima runda de scrutin fusese castigata de orasul sud-coreean care primise 38 de voturi, urmat de Soci, 34 de voturi si Salzburg, 25 de voturi, oras eliminat din cursa.
Rusia gazduieste in premiera Olimpiada de iarna. In 1980, la Moscova, capitala Uniunii Sovietice, au fost organizate Jocurile Olimpice de vara.
Alegerea orasului care va organiza a 22-a editie a Olimpiadei de iarna a fost decisa la al 119-lea congres al Comitetului International Olimpic, organizat in Guatemala.
Presedintele Rusiei, Vladimir Putin, prezent in Guatemala pentru sustinerea candidaturii, a promis ca va aloca 12 miliarde de dolari pentru construirea celor mai moderne baze sportive. Putin are o casa de vacanta in apropiere de Soci si merge in regiune in fiecare iarna pentru a schia.
Soci este o statiune turistica aflata pe tarmul de est al Marii Negre, in regiunea Krasnodar. Orasul are o populatie de 330.000 de locuitori. Clima este moderata, temperaturile medii in luna februarie fiind intre +2 si +10 grade Celsius. Comitetul de organizare a propus gazduirea Olimpiadei intre 7 si 23 februarie 2014.
Organizatorii vor trebui sa construiasca 11 baze sportive (patru baze existente au nevoie de reconstructie totala). Planurile sunt de a construi doua centre olimpice separate, unul la malul marii, celalalt in munti.
Parcul Olimpic, situat langa Satul Olimpic, va cuprinde competitiile pe gheata si bazele de antrenament, Centrul de presa si Stadionul Olimpic.
Centrul montan va avea un Sat Olimp