Nu stiu daca ideea de acum exact un an (iunie 2006) a unor tineri din Timisoara: „Romani, sa dam Mozart la tot cartierul“, a fost pusa in aplicare, dar ideea lui Mazilu+Dabija de a tese citeva povesti din viata unui bloc pe muzica de Bach si a le da inclusiv rapperilor a fost, ba chiar cu brio.
Spectacolul e foarte frumos, dar respecta, oarecum, o reteta (de mare succes) pe care cei doi autori, carora li se adauga acum si coregraful israelian Amir Kolben, o stapinesc perfect, au experimentat-o deja cu Un tango mas.
Sint, totusi, citeva lucruri noi. in primul rind, momentele Cocai Bloos, care adincesc si motiveaza ideea de teatru-dans. Coca Bloos construieste cu discretie, cu negraita modestie, si, mai ales, cu talentul ei urias, un personaj straniu, care se misca mecanic, alternind expresia de animal haituit cu aceea a omului resemnat, redus la gesturile elementare (tulburatoare este mai cu seama scena in care isi maninca, aproape, cu devotiune religioasa, oul), si aduce caldura, umorul tandru care sa echilibreze celelalte personaje construite mai degraba din convulsii. Ce noroc are teatrul romanesc cu asemenea actori!
Al doilea element de noutate este aducerea in spectacol a unui celebru (in alta lume decit cea in care ne invirtim de obicei) dansator de break-dance, sef de trupa hip-hop: CRBL (cerebel, pentru neinitiati). V-ati imaginat ca se poate dansa break-dance pe muzica de Bach? Ei bine, se poate, si e chiar foarte bine. Sigur, e un loc comun sa spui ca Bach e atit de cuprinzator incit in el orice isi gaseste locul, cu el orice se poate armoniza etc.; dar nu stiu citi altii au mai incercat pina acum (a facut-o Pasolini, in Accatone, primul sau film, cind a pus prostituatele si proxenetii de la marginea Romei sa evolueze si sa se bata in colb pe Mathäus Passion). Or, CRBL e uluitor de expresiv, iar miscarile care pareau sa fie d
