(Foto: )
Comisia de Administratie Publica a Consiliului Local Turda a fost nemultumita, ieri, de raspunsul primit cu privire la fondul forestier de care dispune municipiul.
Consilierii considera ca documentatia este incompleta, deoarece nu contine informatii clare despre cantitatile de lemn ce urmeaza sa fie exploatate, suprafetele totale de padure ori amenajarile piscicole pe care municipiul le are in proprietate.
Informatia a fost solicitata in cursul lunii iunie, cand consilierii au fost convocati la o sedinta extraordinara pentru aprobarea Proiectului de Hotarare privind participarea la constituirea Asociatiei "Soimul Aries", in vederea administrarii fondului forestier, infiintarea de cantoane, brigazi si ocoale silvice.
Asociatia este constituita din municipiul Turda si alte 11 localitati rurale din judetul Cluj.
Principalele obiective ale asociatiei sunt identificarea detinatorilor de paduri aflati in raza teritoriala de competenta a asociatiei, pentru cuprinderea lor in aceasta forma asociativa, constituirea, organizarea si gestionarea structurilor silvice proprii, pentru gospodarirea padurilor detinute legal de catre membrii asociatiei.
"Am cerut sa ni se comunice clar care este masa de material lemnos ce va fi exploatata sau macar niste date aproximative a cantitatilor de lemn ce se estimeaza ca vor fi exploatate anual. In cel mai rau caz, sa ni se spuna clar cu ce intram in asociere, dar nu am primit informatiile solicitate", a declarat consilierul PD Corneliu Sarbu. Consilierii locali asteapta un nou raspuns, cu cifre exacte.
Membrii Comisiei de Administratie Publica au declarat ca vor refuza din nou aderarea la ocolul silvic privat, pana vor afla ce va insemna participarea Turzii la asociatie. Potrivit datelor exis