Romănia imbunătăţeşte modelul mexican: export doar cu buletinul.
Romănia imbunătăţeşte modelul mexican: export doar cu buletinul.
Premierul Tăriceanu a declarat că rectificarea bugetară a fost posibilă datorită creşterii nominale a veniturilor bugetului consolidat cu 16% şi a detaliat că veniturile bugetare din impozitarea muncii şi capitalului au consemnat un avans accentuat, care in cazul impozitului pe profit s-a situat la 34%. Şi pe urmă, in loc să se roage la Dumnezeu să ţină căt mai mult veniturile suplimentare produse de economia eliberată din chingi, s-a pus cu fiscul pe ea. Agresiunile se numesc accize, taxe achitate in avans, extinderea bazei de impunere pentru contribuţiile de asigurări sociale... şi să vedem ce-o mai urma, că tot nu ajung banii de pensii.
Haideţi insă să revedem cum a reuşit bugetul să-şi multiplice veniturile de pe urma muncii şi capitalului. Păi, simplificarea procedurilor la nivelul TVA a lăsat mai mulţi bani la dispoziţia companiilor, cash-flow-ul suplimentar a dinamizat cifrele de afaceri, iar majorarea valorii adăugate s-a materializat intr-un supliment de profit şi de venit salarial de care s-a bucurat şi statul. Mai mult, extensia căştigurilor din muncă şi capital a avut loc pe fondul unor sporuri de productivitate, ceea ce a făcut să se reducă şi presiunile inflaţioniste.
Numai că, in loc să se lase pe măna invizibilă a Domnului pentru ca economia s-o ţină tot aşa - industria să inregistreze mai departe indici-record, fiindcă acolo au loc sporurile de productivitate - , Guvernul a reintrodus la 15 aprilie TVA in vamă. Apoi, de la 1 iulie, mediul a fost bruscat de accize a căror majorare a luat-o inaintea calendarului negociat cu UE. Iar in ceea ce priveşte extinderea bazei de impunere la nivelul CAS anunţată de ministrul Finanţelor, parcă filosofia cotei unice de impozitare