*Greu de ucis 4 / Die Hard 4.0 (SUA, 2007), de Len Wiseman.

În Greu de ucis 4, nişte terorişti pun stăpînire pe întreaga infrastructură informaţională a SUA: semafoare, conturi bancare, sateliţi de telefonie şi de televiziune - toate cad în mîinile lor repede-umblătoare pe tastatură. Tipii ăştia sînt atît de tari încît pînă şi sigla de la începutul filmului - 20th Century-Fox - tremură de la bruiajul lor. Dacă vor să te arunce în aer, o fac prin e-mail. Dar cel mai tare număr al lor e ăla în care montează fragmente din discursurile mai multor preşedinţi (Clinton spunînd "sfîrşitul", Bush spunînd "prosperităţii" ş.a.m.d.) într-un comunicat apocaliptic pe care îl transmit pe toate posturile de televiziune. În principiu, asta nu e decît încălzirea dinaintea unei faze şi mai tari - detonarea Capitoliului în direct, urmată de revelaţia că nu fusese decît o simulare -, dar, dacă montajul cu preşedinţi ne poate da oareşice fiori, e interesant de constatat cît de puţin ne afectează imaginea Capitoliului sărind în aer, cît de egal ne este dacă a fost pe bune sau doar o simulare: oricum e ceva ce ne-am obişnuit să vedem. Cu alte cuvinte, e interesant de constatat cît de repede s-a reobişnuit America (şi restul lumii odată cu ea) să fantazeze la propria ei distrugere - un lux de prost gust pe care după 11.09 s-ar fi zis că n-o să şi-l mai poată permite niciodată. Dar iată că şi-l permite şi, dacă e clar că realizatorii lui Die Hard 4 s-au strofocat ceva cu proiectul acesta, e la fel de clar că nu bunul gust i-a chinuit pe ei, ci dificultatea de a inventa un pericol terorist care să nu le pericliteze şansele de a-şi vinde filmul în orice comunitate etnică şi religioasă din lume. Soluţia aleasă de ei este şi cea mai sigură: şeful teroriştilor e un cetăţean american alb, fost angajat al Departamentului de Securitate Internă, care vrea să-i arate Americii cît e de vulnera