Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Se măreşte lista disponibilizaţilor

Publicat in GAZETA de SUD, joi 5 iulie 2007 · ·

Iniţial, conducerea Clubului Sportiv Municipal Râmnicu Vâlcea a anunţat că din această vară va renunţa la serviciile a şase jucători. Este vorba de Dumitru, Bier, Lepădatu, Ciortan, Pătru şi Ţuţuraş. Lista s-a mărit ieri cu patru nume, Budeanu, Moţ, Negruţi şi Robicek. În plus, conducerea clubului anunţă că lista plecărilor încă nu a fost închisă şi este posibil să se renunţe şi la alţi jucători. Această decizie va fi luată doar de Marian Bondrea, noul tehnician al „municipalilor“.

Surse din cadrul grupării din Zăvoi susţin că la CSM vor veni 20 de jucători în probe, dintre aceştia doar cinci, maximum şase urmând să fie opriţi în lot. Florin Verigeanu anunţă însă că la finele acestei săptămâni sau cel târziu săptămâna viitoare vor fi anunţate şi câteva nume de jucători care nu mai trebuie să dea probe pentru a veni la Vâlcea. Unul dintre aceştia ar fi Dorin Rădoi, care, în acest moment, poate fi considerat singura achiziţie.

Amical cu FC Oltchim

CS Municipal îşi începe astăzi seria partidelor amicale din această pauză competiţională. Începând cu ora 18.00, elevii lui Marian Bondrea şi Mitică Teleşpan vor evolua contra formaţiei FC Oltchim, la baza sportivă a chimiştilor. Formaţia din Zăvoi va rula întreg lotul de fotbalişti pe care îl are la dispoziţie, mai multe minute urmând să joace fotbaliştii tineri aduşi de la Craiova, Sibiu şi Piteşti. „Vrem cât mai multe partide amicale pentru ca tehnicianul Bondrea să îşi contureze lotul de jucători pe care va conta în ediţia viitoare de campionat. Până în acest moment nu s-a semnat cu nici un alt jucător nou, dar până pe 14 iulie contractele vor fi gata“, a spus directorul sportiv Florin Verigeanu.

CSM în şedinţă

Astăzi va avea loc şedinţa Consiliului Director al CS Municipal Râmnicu Vâlcea. În cadrul acestei şedinţe se vor discuta în primul rând obiectivele echipei, bugetul

Articolul in GAZETA de SUD >>

Citeste si top 10 stiri de azi

Conferință de presă la Cotroceni VIDEO. Nicușor Dan despre măsurile pentru reducerea deficitului bugetar - „Vreau să transmit românilor că este o chestiune provizorie”

Ziua Constanta acum 15 minute
Nicușor Dan a afirmat astăzi, în cadrul unei conferințe de presă la Palatul Cotroceni, că măsurile pentru reducerea deficitului bugetar sunt provizorii. „Vreau să transmit românilor că este o chestiune provizorie, că România are potențial economic.

Cod galben de caniculă în județele Constanța și Tulcea. Anunțul ANM

Ziua Constanta acum 35 minute
Meteorologii din cadrul Administrației Naționale de Meteorologie au emis un cod galben de val de căldură, caniculă li disconfort termic în perioada 14 iulie, ora 12.00 - 15 iulie, ora 10.00. Luni, valul de căldură se va manifesta în vestul și în sud

Reacția lui Nicușor Dan, despre pensiile magistraților: „O greșeală uriașă a clasei politice”

Gandul acum 29 minute
„O greșeală uriașă a clasei politice” în cazul magistraților care au ajuns să primească pensii mai mari decât salariul, este declarația lui Nicușor Dan, făcută despre pensiile speciale ale magistraților. „O chestiune importantă, pentru că vom vorbi

Nicuşor Dan, despre MĂSURILE fiscale: Este o chestiune provizorie / Guvernul a spus că nu crește TVA la învestire

Gandul acum 39 minute
Președintele Nicușor Dan a declarat, luni, că măsurile pentru reducerea deficitului bugetar sunt provizorii, iar în ceea ce privește creșterea TVA-ului, a precizat că angajamentul guvernului în momentul în care a fost învestit a fost că TVA-ul nu va

Moțiunea AUR împotriva Guvernului Bolojan, în dezbatere luni

Ziua Constanta acum 2 ore
Moțiunea de cenzură depusă de parlamentarii AUR împotriva Executivului și intitulată „Au ruinat țara și acum îi obligă pe români să achite nota de plată - afară cu Guvernul ipocrit” va fi dezbătută și supusă votului luni, de la ora 15:00, în plenul

Nicușor Dan ține în această dimineață o conferință de presă: „O să răspund la absolut toate întrebările”

HotNews acum 3 ore
Preşedintele României, Nicuşor Dan, susţine luni, de la ora 10:00, o conferinţă de presă, în care este aşteptat să-şi spună punctul de vedere cu privire la primul pachet de măsuri economice al Guvermului Bolojan, dar şi la cel care urmează. De aseme

Bitcoin depăşeşte pentru prima dată 120.000 de dolari

News.ro acum 3 ore
Bitcoin a depăşit luni pentru prima dată pragul de 120.000 de dolari, marcând o etapă importantă pentru cea mai mare criptomonedă din lume, în contextul în care investitorii pariază pe victorii politice mult aşteptate pentru acest sector în această

Trump anunță trimiterea de sisteme PATRIOT în Ucraina: „Au nevoie disperată”. Critici dure la adresa lui Vladimir Putin

Gandul acum 2 ore
Președintele american Donald Trump a confirmat că Statele Unite vor trimite sisteme antiaeriene Patriot în Ucraina, în cadrul unui acord susținut financiar de NATO. Liderul de la Casa Albă s-a declarat totodată „dezamăgit” de comportamentul președin

Completări cheie în noua lege referitoare la Directiva NIS 2: trei aspecte importante pentru companii începând cu 10 iulie 2025

HotNews acum 47 minute
Validarea legislativă a măsurilor prevăzute de OUG 155/2024, act normativ care transpune Directiva NIS (Network and Information Security) 2 la nivel local, a avut loc prin publicarea în Monitorul Oficial în data de 7 iulie 2025 a Legii 124/2025. Ace

VIDEO. Președintele Nicușor Dan- „România are nevoie de o lege a salarizării“

Ziua Constanta acum 17 minute
Președintele Nicușor Dan, în cadrul unei conferințe de presă susținute luni, 14 iulie, că România are nevoie de o lege a salarizării în care să avem o abordare foarte nuanțată pe toate categoriile și să dispară sporurile. Președintele a mai pecizat

Vremea

București
acum

30°
lun.

19°/37°
mar.

22°/34°
mie.

21°/36°
joi

23°/36°
Iasi
acum

27°
lun.

18°/35°
mar.

19°/33°
mie.

18°/32°
joi

18°/24°
Constanta
acum

32°
lun.

20°/32°
mar.

21°/29°
mie.

22°/28°
joi

23°/29°
Cluj-Napoca
acum

21°
lun.

17°/32°
mar.

18°/32°
mie.

17°/28°
joi

15°/21°
Timisoara
acum

25°
lun.

20°/35°
mar.

20°/34°
mie.

21°/34°
joi

16°/27°