Bătrînii au, porniţi spre amintiri, cochetării şi ironie. Mai rar o înţelegere tandră a cum a fost, de ce a fost, cu bucuria discretă că i-au furat vremii nişte imagini, şi fără inutile răbufniri de ciudă fiindcă originalul lor s-a dus. În felul ăsta, care te face să crezi că demult era ieri, şi că timpul la care eşti luat părtaş e-al ziarului pe care doar ce l-ai lăsat din mînă, scrie Radu Rosetti Odinioară.... Prin '42, cînd apărea la Georgescu Delafras, timpurile nu erau de-un optimism nebun. Vîrtelniţei lor, care se răsuceşte în sensul negru, îi pune în cale, scriind despre altădată, o melancolie albă. Ceea ce nu va să zică fără dealuri şi văi afective, ci doar clară şi blîndă, ca portretul bunicii.

Dedicată lui Grigore Tăuşan "Petronius" (filosof), bunul şi vechiul meu prieten, alintarea începe cu evocări. Prima piesă e un potpuriu cu animale. Un profesor genevez publică un articol despre inteligenţa animalelor, pătruns de multe îndoieli. Lucrul îi dă, scriitorului care-l citeşte, prilej să caute în sertarul cu jivine. De la amintiri impersonale, ca acelea despre credinţele indiene, cîinii Constantinopolului, mîrţoagele şi dulăii literaturii, ajunge la Tuturuguţă, pechinezul care lua o dulceaţă cu oamenii casei, pe urmă la foxul unui prieten, la corcitura din gara Sinaia şi la animalele de Bucureşti. Din viaţa colorată a oraşului n-au lipsit asemenea "mascote", care s-au dus o dată cu ciudaţii trăitori pe străzi, în zona liberă dintre a te cunoaşte toţi şi a nu fi al nimănui. Iluştri vagabonzi, lipiţi de cîte-o firmă, sau de cîte-o reşedinţă boierească, lei, cîini, berbeci au intrat în istorie şi-n caldarîmuri.

Ce catastrofă, schimbarea liniei unui tramvai! 6, care mergea mai jos de vechiul Teatru Naţional, va întoarce la Budişteanu (un tramvai, nu ştiu dacă şase, şi-a păstrat obiceiul ăsta pînă de curînd). Fiindcă vine greu, muşteriii la cap de li