Cu o suprafata mai mare decat orice tara din Uniunea Europeana, cu o populatie de 75 de milioane de locuitori, in mare majoritate musulmani, si situata la intersectia dintre Occident si lumea islamica, Turcia are o importanta geostrategica deosebita pentru democratiile occidentale. In secolul XIX, cand Imperiul Otoman incepuse sa se destrame, elita conducatoare de la Istanbul a incercat sa previna declinul progresiv al imperiului prin adoptarea unor programe de modernizare dupa model occidental. Eforturile respective, implementate prea tarziu, au fost insuficiente ca sa salveze imperiul. Ulterior, turcii au acceptat o simbioza nenaturala intre propria identitate islamica si necesitatea de modernizare. Desi aparent incompatibile, institutiile traditionale si cele moderne au reusit sa coexiste multi ani in Turcia. Fondatorul cel mai important al Turciei moderne a fost presedintele Kemal Atatürk. El i-a convins pe cetatenii turci ca tara lor trebuie sa apartina "civilizatiei contemporane". In decadele 1920 si 1930, Atatürk a impus reforme radicale, prin care a abolit institutiile islamice, a emancipat femeile, a adoptat alfabetul latin si a consolidat laicitatea statului. Gravitand spre puterile occidentale, Turcia a devenit un membru loial al NATO, un partener economic valoros pentru Europa si, in decursul Razboiului Rece, o fortareata redutabila a Aliantei Atlantice la granita Uniunii Sovietice. In 1963, Turcia a facut cerere de aderare la Comunitatea Europeana. Interventiile militarilor turci in viata politica a tarii, nerespectarea drepturilor omului si persistenta identitatii musulmane au impiedicat pentru multi ani considerarea candidaturii Turciei pentru admitere in UE. Implozia imperiului sovietic a incurajat aspiratiile turcilor de a se integra in Europa. O mare parte din locuitorii Turciei se convinsesera ca apartenenta la UE le va conferi prosperitate, stabil