Concertul cameral subintitulat "Rezonanţe"- după denumirea unuia dintre ciclurile de lucrări semnate Ulpiu Vlad, desfăşurat recent la Sala mică a Ateneului Român - şi-a depăşit "rolul" de simplu Portret componistic, extinzându-şi semnificaţia în sfera simbolică a ne-uitării, a resuscitării memoriei Holocaustului.
Impresionat de atrocităţile, greu de acceptat de către o minte omenească, la care a fost supusă identitatea poporului evreu de-a lungul istoriei - subiect intens dezbătut anul acesta, în cele mai înalte foruri civice şi politice din întreaga lume, cu ocazia aniversării a 60 de ani de la crearea statului evreu şi a comemorării a şase milioane de victime ale Holocaustului -, Ulpiu Vlad a reunit în programul concertului menţionat, patru dintre opus-urile sale camerale, mai vechi sau mai noi: Poetica viselor - piesa a III-a - pentru pian şi bandă magnetică, Lumină pentru viitor pentru flaut şi harpă, Mozaic pentru violoncel solo şi Prin sunetul rezonanţelor pentru flaut, harpă, pian şi violoncel. Fără a fi explicite, titlurile sugerează totuşi, în maniera discret-metaforică, tipică autorului, pe de o parte, nevoia aducerii-aminte a unor "practici" - sperăm revolute -, incompatibile cu condiţia umană, pe de altă parte, nevoia exorcizării prin translarea lor în zona imaginarului şi a oniricului...
Intuind cu certă acuitate esenţa spiritului iudaic, Ulpiu Vlad a transformat fiecare lucrare într-un eşantion psihologic, într-o formulă sintetică a diferitelor forme de manifestare şi asumare a suferinţei. În acest scop autorul foloseşte tehnici componistice şi de limbaj de extracţie impresionist-expresionistă, modală sau contrapunctică - fapt ce-i permite să proiecteze, ca în nişte oglinzi paralele, oglinzi sparte sau oglinzi retrovizoare - comparabile, poate, cu cele din care e construit Memorialul copiiilor de la Yad va-Shem -, violenţa atroce, sadică,
