Miercuri, dupa-amiaza, Daniel Iftodi a facut cunostinta cu actualii componenti ai lotului CF Braila dupa care, impreuna cu secundul sau, Vasile Darie, au condus un antrenament de peste doua ore.
La sedinta de pregatire au participat 23 de jucatori insa doar Mitrea, Olenic, Rotaru, Calin si Bosoi, Manole si Neta sint seniori, restul fiind jucatori de la echipa de juniori I, care a participat la turneul semifinal.
Fundasul Manole, fost jucator al echipelor sub Timpa, Metrom si FC Brasov, care in returul trecut a evoluat la Prefab Modelu si Alexandru Neta, fiul actualului director executiv al clubului brailean sint deocamdata singurele noutati din lotul echipei.
Pe tot parcursul sau, antrenamentul a fost supervizat de presedintele executiv Cornel Sandulescu si de catre un posibil viitor sponsor, Marcel Adascalului.
Cu acest prilej, Cornel Sandulescu a precizat ca este optimist in privinta viitorului echipei fanion a orasului insa deocamdata nu se poate pronunta in privinta unui obiectiv anume: "Toti am vazut ca nivelul celui de al doilea esalon fotbalistic al tarii nu este unul extrem de valoros, ceea ce inseamna ca in Liga a III-a nu poate fi mult mai dificil pentru noi. Deocamdata trebuie insa sa ne organizam asa cum trebuie pentru a realiza ceva durabil".
Sursa citata a cautat sa evidentieze faptul ca s-a renuntat la solutiile de moment si ca se urmareste o strategie pe termen lung in care fiecare pas sa fie analizat din toate punctele de vedere.
"Nu trebuie sa actionam dupa ureche, ci pas cu pas dupa un plan foarte bine pus la punct pentru a reveni in Liga a II-a. Deocamdata nu putem stabili un obiectiv anume. Nu stim seria in care vom fi repartizati, conditiile de care vom beneficia pe tot parcursul derularii ostilitatilor si nici lotul de jucatori. Inca este prematur sa facem aprecieri, deoarece dor