"1. ca o amară, mare pasăre marină/ nenorocul pluteşte peste căminele de nefemilişti/ din strada olteţului 15.// aici nu stau decât cei ca noi, aici/ viaţa se bea şi moartea se uită.// şi nu se ştie niciodată cine pe cine, cine cu/cine şi când şi la ce./ doar vântul aduce uneori miros de fum şi zgomot de arme/ dinspre câmpiile catalaunice.// când urci la noi, amice, ai grijă: la uşă o să te întâmpine/ păduchele de san-jose. e paznic aici. o să ţi se gudure la/ picioare. o să-ţi zică dă-mi nene cinci lei să te trec apa, uşa/ e-nchisă, ăştia mă lasă tot timpul afară, m-au întemniţat afară./ tu nu-l crede, amice, tu nu ştii, a venit ieri administratorul/ l-a făcut şef peste tot palierul, el e cel care cârmuieşte acum/ camera asta, corabia asta blestemată de sub care apele s-au tras/ şi a rămas încremenită aici, la etajul trei./ deci plăteşte-i, amice, el e cârmaciul, se clatină mereu/ ca-n vechime când vasul sălta peste ape." (olteţului 15, camera 305)
Recunoaşteţi autorul acestor versuri pe drept cuvânt tulburătoare? Întreb aceasta având deja în gând un invariabil - chiar dacă sotto voce - răspuns afirmativ. Pentru că, într-un fel sau într-altul, citind temeinic, foiletând curios sau doar prinzând din auzite câte-un top minimal, publicul de literatură de la noi trebuie să fie familiarizat cu tonul şi cu vocea acestui fragment. Faima poeziei lui Ioan Es. Pop a întrecut-o chiar de la început pe aceea a omului Ioan Es. Pop. Caz rar. Mai ales în spaţiul românesc, aflat sub semnul, scuzabil în fond, al goanei simultane după biografii picante, după anecdote neacreditate ori după intimităţi greu accesibile.
Altminteri, care ar fi fost rostul acestei luxoase antologii - no exit - proaspăt publicată de Editura Corint? Să ofere o bună difuzare unui poet întru totul valoros? Să reitereze vizual câteva texte ajunse în folclorul mai degrabă sonor al iniţiaţilor? Să-şi c