Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Mi-e dor de FMI (de Cristian Ghinea)

Publicat in HotNews, vineri 6 iulie 2007 ·

Mare parte din tranzitia noastra am aplicat retete scrise de altii, simtind in ceafa respiratia lor. Tin minte ce insemna Fondul Monetar International prin 1997. Saracul premier Ciorbea iesea la televiziuni si spunea ca trebuie sa liberalizam preturile si sa privatizam fabrici, altfel se supara FMI pe noi. Ani lumina ne despart de acea epoca. Liberalizarea preturilor pare acum o bagatela.

Ranjetul lui Nicolae Vacaroiu, premierul care a lasat tara secatuita si fara perspectiva, ma calca de-a dreptul pe nervi. E omul numarul doi in stat, personificarea ideii ca poti sa fii cat de iresponsabil vrei, in Romania esti promovat.

Romania nu a parcurs un drum nebatut. Am aplicat mai tarziu si mai prost retete incercate de altii inaintea noastra, cei care au intrat in UE inca din 2004 si cu mai putine emotii. Retetele de reforma economica au fost scrise de FMI. Retetele de reforma administrativa, judiciara si politica au fost scrise de Comisia Europeana. Una peste alta, s-au dovedit a fi eficiente.

Nu am avut decat sa aplicam constiincios ce ne-au spus altii. Responsabilitatea noastra a fost responsabilitatea elevului controlat la examen.

Ni s-a spus la 1 ianuarie 2007 ca tranzitia s-a terminat. Este fals. Tranzitia se va termina atunci cand vom vota politicieni suficient de maturi cat sa faca ce trebuie fara a fi impinsi de la spate din exterior. Deocamdata, am o senzatie aproape dureroasa ca am fost lasati din brate prea devreme.

Cand guvernul Tariceanu a decis ca Romania nu mai are nevoie de FMI, am crezut ca face un lucru corect. Schema rigida a FMI pronostica faptul ca prin cota unica bugetul de stat va pierde prea mult si ca deficitul va deveni nesustenabil. FMI nu a avut dreptate atunci.

A fost o eroare metodologica: in statele cu administratie fiscala slaba, posibilitatile de a scapa de impozite sun

Articolul in HotNews >>

Citeste si top 10 stiri de azi

Florin Cîţu: „Multinaţionalele plătesc mai mult decât companiile româneşti.”

Mediafax acum 5 ore
Florin Cîţu a afirmat, în cadrul emisiunii „Ai aflat! cu Ionuţ Cristache”, că multinaţionalele sunt principalii contribuabili la bugetul statului român, atât prin impozitele pe profit, cât şi prin contribuţiile salariale. În acelaşi timp, fostul pre

UPDATE-Uniunea Europeană anunţă un buget de 2.000 de mld. € în perioada 2028-2034, cu mult mai mare decât cel curent, de 1.200 mld. €. Ursula von der Leyen salută ”cel mai ambiţios buget propus vreodată”. Însă bugetul Politicii Agricole Comune scade

News.ro acum 7 ore
Comisia Europeană (CE) a prezentat miercuri o propunere a unui buget aferent perioadei 2028-2034 în valoare de 2.000 de miliarde de euro, mai mare decât cel din perioada precedentă, anunţă comisarul european al Bugetului Piotr Serafin, care prevede

INCENDIU puternic la celebrul festival Tomorrowland. Scena principală a evenimentului a luat foc

Gandul acum 8 ore
Un incendiu puternic a cuprins scena principală a festivalului Tomorrowland, iar pompierii au intervenit de urgență la fața locului pentru a evita extinderea acestuia. Incendiul a cuprins scena principală de la locul de desfășurare a festivalului, î

Vânzări diverse - 17 iulie 2025

Buna ziua Brasov acum 2 ore
În data de 19 şi 20 iulie 2025, de la orele 10:00, vindem bunuri casnice, de birou, mobilier şi altele, la adresa: Braşov, str. Aurel Vlaicu nr. 55. Tel. 0726.746.364.

Mercenarii lui Horațiu Potra mai stau o lună în arest, în timp ce liderul grupării este de negăsit

HotNews acum 8 ore
Mandatele de arestare preventivă pe numele a trei mercenari din gruparea condusă de Horațiu Potra au fost prelungite pentru 30 de zile, a dispus miercuri Înalta Curte de Casație și Justiție (IICJ). Este vorba de Ioan Lup, Andrei Florin Lup și Manfre

Cseke Attila, ministrul Dezvoltării: Consolidarea seismică a clădirilor, PRIORITATEA ZERO pentru București

Gandul acum 6 ore
Cseke Attila, ministrul Dezvoltării, declară că prioritatea în dezvoltare pentru Bucureşti trebuie să fie consolidarea seismică a clădirilor din Capitală. ”Ministerul Dezvoltării are buget record în acest an, chiar şi în climatul economic actual, în

Marius Tucă Show începe joi, 17 iulie, de la ora 20.00, live pe Gândul. Invitat: Ion Cristoiu

Cancan acum 7 ore
Invitatul zilei este Ion Cristoiu, scriitor și publicist. Emisiunea poate fi urmărită live pe Facebook și pe canalul de YouTube Gandul. ”Tineți aproape!”

Grindeanu: Ce-o fi fost în mintea domnului Pîslaru? Să aibă curaj şi să le spună clar românilor dacă domnia sa consideră că proiectele începute nu mai trebuie finalizate. Pentru că din declaraţiile sale aşa pare

G4Media acum 7 ore
Dimensiune text Dimensiune text Mică Normală Mare Preşedintele interimar al PSD, Sorin Grindeanu, a afirmat, miercuri, că deja se circulă pe multe dintre tronsoanele de autostradă despre care „unii spun că nu vor mai fi construite”, transmite Agerpr

Călin Georgescu, amendat cu peste 50.000 de lei pentru colectarea ilegală a datelor personale

Mediafax acum 13 ore
Călin Georgescu, fostul candidat la alegerile prezidențiale, a fost sancționat de Autoritatea Națională de Supraveghere a Prelucrării Datelor cu Caracter Personal. Potrivit instituției, acesta a colectat datele personale ale utilizatorilor fără cons

Țara care a negociat să contribuie la bugetul UE cu 1,6 miliarde de euro mai puțin

HotNews acum 8 ore
Ministrul francez al conturilor publice, Amélie de Montchalin, a anunțat miercuri că Parisul va plăti în 2026 o contribuție mai mică la bugetul Uniunii Europene decât era prevăzut, la o zi după anunțul guvernului cu privire la un plan de economii pe

Vremea

București
acum

19°
joi

18°/33°
vin.

16°/30°
sâm.

18°/31°
dum.

21°/37°
Iasi
acum

19°
joi

18°/29°
vin.

15°/24°
sâm.

14°/29°
dum.

16°/32°
Constanta
acum

19°
joi

19°/28°
vin.

17°/28°
sâm.

20°/27°
dum.

22°/29°
Cluj-Napoca
acum

14°
joi

14°/22°
vin.

13°/23°
sâm.

13°/25°
dum.

16°/32°
Timisoara
acum

14°
joi

12°/19°
vin.

13°/27°
sâm.

15°/33°
dum.

19°/38°