În faţa Adunării Naţionale, premierul francez a pledat pentru "un adevărat regim prezidenţial" Prim-ministrul Franţei, Francois Fillon, a ţinut primul său discurs în faţa Adunării În faţa Adunării Naţionale, premierul francez a pledat pentru "un adevărat regim prezidenţial" Prim-ministrul Franţei, Francois Fillon, a ţinut primul său discurs în faţa Adunării Naţionale, aşteptat cu interes de clasa politică şi de presă. Câteva dintre propunerile sale au fost primite cu reticenţă, cum ar fi cea referitoare la "dispariţia" funcţiei de premier. Pornind de la ideea că rivalităţile dintre preşedinte şi Executiv nu pot duce decât la dificultăţi şi la incapacitatea concretizării reformelor de care Franţa are nevoie, Francois Fillon a precizat, în faţa deputaţilor, că funcţia lui este de a pune în practică angajamentele preşedintelui pentru republică, promovate în campania electorală. Mai mult, "logica instituţiilor pe care o doresc este ca acestea să conlucreze pentru instaurarea unui regim prezidenţial, cu un premier care să coordoneze guvernul, iar apoi să devină vicepreşedinte", a mai spus el. Marele examen oral, trecut cu bine Discursul premierului francez, considerat de analişti drept primul său mare examen oral, a fost urmărit (cu discreţie) de soţia sa, Penelope, şi de marea majoritate a miniştrilor. El şi-a început dizertaţia fără nicio urmă de trac, spre deosebire de Bernard Accoyer, actualul preşedinte al Adunării, care a anunţat… "deschiderea sesiunii 2006-2007". Fillon a fost aplaudat când a salutat "ameliorarea economică" lăsată moştenire de predecesorii săi, Jean-Pierre Raffarin şi Dominique de Villepin. El s-a referit încă o dată la intenţia Cabinetului pe care îl conduce de a-şi deschide uşile şi pentru alte formaţiuni politice, spunând că această deschidere "nu este o manevră politică", ci o nouă stare de spirit.
Premierul a evocat şi problemele