Până în 1986 când a părăsit ţara, Corneliu Dan Georgescu era considerat un compozitor predilect minimalist, încăpăţânat în re-inventarea mecanismelor intime de producere a folclorului tradiţional românesc. Surdina pusă pe teoriile sale estetice (ca, de altfel, şi muzica sa) răzbătând cu anevoie înspre limanul unei audienţe publice. Apoi, după stabilirea fizică în spaţiul german, zvonurile în legătură cu preocupările sale componistice sau teoretice s-au rărit şi au pălit, tot aşa cum probabil a fost din ce în ce mai dificil pentru el să palpeze trupul creaţiei autohtone ori să perceapă fără rest teribilul freamăt al muzicienilor de acasă. Abia acum am putut afla că perioada berlineză a marcat continuarea şi desăvârşirea unor cicluri/clase de compoziţie demarate cu decenii în urmă la Bucureşti: Jocuri, Motive transilvane, Studii antemporale, Preludii contemplative, Modele. Incursiunile sale muzicologice au traversat Rubiconul exilului fără nici un fel de schisme formale şi coţinutistice, perpetuând acele teme-cadru nutrite de o viziune profundă, originală fundamentată pe norme şi precepte esenţiale ale actului de creaţie. Corneliu Dan Georgescu îşi împrejmuieşte orientările estetice declarând că muzica sa "se bazează riguros pe simetrii geometrice şi principii de proporţie" ori că "ideea unei arte anecdotice, care distrează spectatorul, dar, în aceeaşi măsură, şi participarea la o avangardă standardizată, devenită academică, îi este profund străină".
- Stimate d-le Georgescu, după mai bine de două decenii v-aţi reîntors, iată, în România. Ce surprize plăcute şi, eventual, neplăcute v-a rezervat această revenire?
- în cele numai cinci zile de şedere în România am avut mai ales surprize plăcute şi marea uşurare de a constata multe schimbări pozitive petrecute în ţară pe baza propriilor impresii şi nu a comentariilor celorlalţi, uneori contradictorii. Mai ales
