- Dragă Vlad, de la Viitorul e maculatură, adică de vreo opt ani, n-ai mai publicat. De ce?
Pe la începutul anilor '90, când eram la Paris, am aflat cu oarecare uimire că un scriitor serios trebuie să scoată o carte pe an ca să fie vizibil. Adică să intre într-un mecanism pe care, deşi îl cunosc, nu-l înţeleg prea bine şi e inutil să-l judec. Oricum, eu nu sunt un scriitor serios - în sensul ăsta. Nu am scris pur şi simplu pentru că nu am fost în starea care să-mi pună creionul în mână. Nu e vorba de nimic din afară - conjuncţii ale planetelor, scumpirea pâinii, campionatul de fotbal sau campionatul de politică.
"Ce se poate spune despre un om?"
- Cum de te-ai reapucat totuşi de scris, ce a declanşat această minunată carte, America şi acustica ?
Era probabil timpul s-o fac. Acum un an şi jumătate am fost în sudul Franţei şi am văzut Mediterana pentru prima dată. Era o dimineaţă de un calm absolut, cu un cer neverosimil de limpede, se vedea până departe. Am zărit, la limita halucinaţiei, Pirineii. Soarele nu se ridică prea mult în noiembrie, aşa că valurile infinitezimale sclipeau până la orizont. Am rămas nemişcat câteva ore bune. Când am plecat, mi-am zis că am să scriu din nou. Dar, chiar şi în vremea cât n-am scris, am trăit şi m-am gândit. Adică am scris inconştient.
- Îmi place mult ideea asta, cu scrisul inconştient. şi eu cred că scriem tot timpul, chiar când nu ne dăm seama de asta. Iar la tine mi se pare că cele cinci piese de acum reprezintă, cumva, tot atâtea faţete esenţiale ale lumii, alcătuiesc un întreg. Le-ai gândit ca pe un ansamblu?
Am scris cele cinci piese vreme de un an şi ceva. Simţeam nevoia să scot un volum consistent, după opt ani de absenţă. Deşi, tehnic vorbind, există poate asemănări între ele, în fond cred că sunt foarte diferite. În spatele fiecăreia se află im
