In rapoartele Directiei Generale a Politiei au fost consemnate, din 1890, detalii privindu-i pe strainii care tranzitau/ lucrau in Romania. De regula, cand se constata ca un cetatean strain desfasura o activitate dubioasa sau se intalnea cu persoane suspecte, acestuia i se intocmea un dosar de urmarire. Se luau declaratii cunoscutilor, i se intercepta corespondenta si, in ultima instanta, se proceda la perchezitionarea domiciliului. Asa a fost cazul italianului Romano Pavona, care taia lemne pe Valea Lotrului impreuna cu "alti supusi straini". Italianul a atras atentia agentilor de politie prin faptul ca primea cotidianul La Questione Sociale (editat la Peterson in SUA), considerat "socialist-anarhic". Supusul italian nu se multumea numai cu parcurgerea cotidianului pentru sine, impartasind "ideile desprinse" colegilor, carora le explica continutul periodicului.
La perchezitia efectuata la domiciliul lui Romano Pavona, in comuna Malaia (jud. Valcea), s-au gasit numai patru numere din ziarul amintit. In acest context s-a pus problema expulzarii italianului. La 5 martie 1902, Petre S. Aurelian (1833-1909), ministru de interne, a solicitat Consiliului de Ministri sa aprobe expulzarea lui Pavona. Abia la 11 martie 1902, Consiliul de Ministri a stabilit ca italianul "este periculos ordinii si sigurantei publice si trebuie sa fie expulzat din tara in termen de 24 de ore de la notificarea acestei decizii". Ion I.C. Bratianu (1864-1927), ministru de externe, l-a informat pe P.S. Aurelian, la 29 martie 1902, ca a contactat legatia Austro-Ungariei din Bucuresti, solicitand ca ungurii sa-l preia pe italian si sa-l transporte pana la granita cu Italia. Pavona a protestat contra deciziei printr-o telegrama trimisa Legatiei Italiei din Bucuresti. Diplomatii italieni au solicitat Ministerului roman de Externe sa le fie prezentate toate documentele compromitatoare gasite a