Uzina Tractorul SA a fost adjudecată, ieri, de Flavus Investiţii, un SRL cu capital social de 200 de lei şi obiect de activitate „dezvoltare imobiliară”, la preţul de strigare de 83 de milioane de euro (77 de milioane de euro fără TVA). În afară de Flavus Investiţii SRL, acelaşi preţ l-au oferit şi două companii din cadrul Iulius Group, care au participat la licitaţie ca şi consorţiu. Niciunul din cei doi ofertanţi nu a dorit să dea însă un leu în plus, aşa că s-a mers pe criteriul „prima ofertă înscrisă”, Flavus Invesţii fiind declarată câştigătoare. În total, au fost patru oferte pentru achiziţia uzinei ca întreg, celelalte două fiind însă la un nivel mai mic.
Potrivit caietului de sarcini, noii proprietari ai uzinei trebuie să păstreze obiectul de activitate al societăţii pentru cel puţin zece ani şi să reangajeze cu prioritate foştii muncitori ai societăţii care au fost disponibilizaţi în totalitate, în luna mai a acestui an.
Gheorghe Apostu, fostul lider al sindicaliştilor de pe platforma Tractorul, spune că deja a demarat discuţiile cu câştigătorul licitaţiei pentru preluarea fostului Contract Colectiv de Muncă şi în noua formă de organizare a societăţii.
Andrei Cionca, asociat coordonator al Casei de Insolvenţă Transilvania a precizat că din banii care vor fi achitaţi de către Flavus Investiţii se vor plăti în principal salariile restante, care se ridică la aproximativ 16 milioane de lei, plăţi care se vor face începând cu luna august. Lichidatorul a câştigat 3 milioane de euro, iar statul va mai rămâne cu doar 65 de milioane de euro, din datoriile de 243 de milioane de euro pe care societatea Tractorul le acumulase de-a lungul timpului – un randament ceva mai mare de 25%. Licitaţia pentru vânzarea activelor viabile ale societăţii Tractorul SA a fost finalizată, ieri, foarte rapid. Câştigătoare a fost declarată Flavus Investiţii SRL , pentr