Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Furtună de praf în Bucureşti

Publicat in Adevarul, vineri 6 iulie 2007 · · ·

Gunoaiele Capitalei au fost ridicate în aer de vântul puternic care a dărâmat câţiva copaci şi a smuls acoperişurile unor staţii RATB Vijelia de ieri a reuşit să ascundă Gunoaiele Capitalei au fost ridicate în aer de vântul puternic care a dărâmat câţiva copaci şi a smuls acoperişurile unor staţii RATB Vijelia de ieri a reuşit să ascundă Bucureştiul sub un imens nor de praf, însoţit pe alocuri de pungi de plastic şi alte gunoaie. Timp de câteva ore, Capitala a arătat ca un oraş aflat în mijlocul Saharei, şi nicidecum ca o metropolă europeană. În acelaşi timp, în ţară s-au înregistrat temperaturi de 11 grade Celsius, furtuni şi ploi abundente. Vântul puternic din Capitală a pus la pământ copaci, a smuls acoperişul unor staţii RATB şi a rupt stâlpi. Ieri, în jurul prânzului, un arbore de peste 10 metri s-a prăbuşit pe trotuar, pe Calea Giuleşti. Acesta a căzut peste un panou publicitar şi a blocat timp de mai multe ore o alee, dar nu a rănit pe nimeni. Potrivit dispeceratului Primăriei Capitalei, acoperişul staţiei RATB Orşova de pe strada Virtuţii a fost smuls din şuruburi de vântul puternic. O altă problemă pusă de vântul puternic a fost în Piaţa Operei, unde două panouri publicitare au fost puse la pământ. În sectorul 6, vântul puternic a rupt cinci copaci în cartierele Giuleşti şi Militari. Bucureştenii din sectorul 3 pot apela în cazurile de urgenţă datorate vremii instabile dispeceratul Primăriei Sectorului 3 la numărul de telefon 9854. Vijelia de ieri din Bucureşti le-a dat bătăi de cap mai ales muncitorilor de la drumuri, care au avut mai mult de lucru pentru a încărca nisipul în basculante. "Noi îl încărcăm şi vântul ăsta îl împrăştie pe aici", a spus Costică, un muncitor care lucrează în zona Colentina. "E mai riscant să mergi pe lângă blocuri" Cum în Capitală se lucrează pe aproximativ 80 de străzi şi artere principale, mulţi bucureşteni preferă să mea

Articolul in Adevarul >>

Citeste si top 10 stiri de azi

Pană de curent pe scară largă în mai multe regiuni din CEHIA, inclusiv numeroase districte din Praga

Gandul acum o ora
O pană de curent pe scară largă a afectat mai multe regiuni din Cehia, inclusiv mai multe districte din Praga, mai multe orașe din Boemia Centrală și regiunile Usti nad Labem și Liberec, potrivit operatorului național de rețea CEPS. Întreruperea a a

Video Mihai Leu, condus pe ultimul drum la Hunedoara. Orașul și-a plâns fostul mare campion

Adevarul acum o ora
A fost zi de doliu, vineri, 4 iulie 2025, la Hunedoara, în memoria fostului mare sportiv Mihai Leu (1969–2025), stins din viață la 56 de ani. Aproape 2.000 de oameni au venit la slujba de înmormântare a fostului campion.

Guvernul Bolojan se întâlnește astăzi pentru primul pachet de „măsuri fiscal-bugetare”

HotNews acum 8 ore
Guvernul Ilie Bolojan se va reuni vineri în ședință pentru a discuta „măsuri fiscal-bugetare”, reuniunea venind după ce premierul a spus joi că reducerea deficitului bugetar excesiv se va face prin trei pachete de măsuri care vor fi adoptate succesi

VIDEO Explozie puternică la o benzinărie din Roma. Mai multe persoane au fost rănite, iar clădirile din apropiere, avariate

HotNews acum 5 ore
Mai multe persoane au fost rănite, dintre care trei prezintă arsuri grave, după ce o benzinărie a explodat vineri dimineață într-un cartier din estul Romei, relatează Reuters. Potrivit Corriere della Sera, printre răniți se numără polițiști și pompi

Ilie Bolojan a avut consultări cu reprezentanţii patronatelor şi sindicatelor

BusinessMagazin acum 41 minute
Premierul Ilie Bolojan s-a întâlnit vineri, la Palatul Victoria, cu reprezentanţii patronatelor şi sindicatelor. Participanţii au discutat despre măsurile guvernamentale pentru reducerea deficitului bugetar.

Bărbat acuzat de tentativă de omor, după ce a dat foc unui imobil în care se aflau trei persoane / Fapta, comisă „cu premeditare şi prin cruzimi”, pe fondul geloziei/ Una dintre victime, în stare critică

G4Media acum o ora
Dimensiune text Dimensiune text Mică Normală Mare Un bărbat a fost arestat preventiv sub acuzaţiile de tentativă de omor calificat, distrugere şi tulburare a ordinii şi liniştii publice, după ce a dat foc unui imobil din Capitală în care se aflau tr

FOTO Accident la Botoșani! O tânără de 29 de ani a ajuns la spital

Botosani News acum o ora
Un accident rutier a avut loc, vineri după-amiază, pe E 58, în localitatea Zăicești. În eveniment a fost implicat un singur autoturism. La caz s-au deplasat pompierii din cadrul Detașamentului Botoșani, cu o autospecială de stingere și modul de desc

Cluj: Tânăr de 18 ani, cercetat pentru tâlhărie, evadat de sub escorta Poliţiei/ El este căutat în zona Turda

News.ro acum 58 minute
Un tânăr în vârstă de 18 ani, inculpat pentru tâlhărie, a evadat, vineri după-amiază, de sub escorta Poliţiei, în timp ce era dus la Judecătoria Turda. Reprezentanţi ai mai multor structuri din cadrul Ministerului de Interne au demarat căutări în ac

Alpinistul român Horia Colibășanu anunță că a ajuns pe vârful Nanga Parbat, unul dintre cei mai periculoși munți. „A fost o noapte lungă și grea”

HotNews acum 5 ore
Cu ultima reușită, alpinistul român a bifat 11 ascensiuni pe vârfuri de peste 8.000 de metri. Obiectivul său este acela de a urca toți cei 14 optmiari din lume. „Vârf! Astăzi, 4 iulie, la ora 7.00, am ajuns pe Nanga Parbat (8.125 m)”, a anunțat Hori

Ilie Bolojan, după Consiliul Naţional Tripartit: Este extrem de important să câştigăm credibilitatea în relaţia cu Comisia Europeană, cu investitorii şi cu finanţatorii noştri / Primul pachet de măsuri, discutat în şedinţa ECOFIN din 8 iulie

G4Media acum 2 ore
Dimensiune text Dimensiune text Mică Normală Mare Premierul Ilie Bolojan a avut vineri, la Palatul Victoria, consultări cu reprezentanţii patronatelor şi sindicatelor, în cadrul Consiliului Naţional Tripartit pentru Dialog Social, asupra măsurilor g

Vremea

București
acum

36°
vin.

19°/36°
sâm.

19°/33°
dum.

21°/36°
lun.

23°/38°
Iasi
acum

34°
vin.

19°/34°
sâm.

16°/27°
dum.

18°/35°
lun.

19°/39°
Constanta
acum

33°
vin.

18°/33°
sâm.

20°/26°
dum.

21°/28°
lun.

22°/28°
Cluj-Napoca
acum

35°
vin.

17°/35°
sâm.

12°/31°
dum.

17°/33°
lun.

18°/35°
Timisoara
acum

37°
vin.

17°/38°
sâm.

13°/34°
dum.

20°/40°
lun.

20°/36°