Unele dintre inovaţiile comunicării prin poşta electronică sînt supărătoare. Nu e tocmai firească, de exemplu, începerea unei scrisori prin salutul "Bună ziua!"; oralitatea mimată astfel este totuşi explicabilă, ca soluţie de compromis, în măsura în care în română nu sînt uşor de găsit anumite nuanţe şi posibilităţi intermediare ale politeţii cordiale, între stilul excesiv de protocolar ("Stimate domnule profesor") şi cel simplu familiar ("Dragă Nini"). Salutul iniţial e un mod de a evita formula de adresare -, dar tocmai absenţa acesteia îl face să sune mai curînd nepoliticos.
Nu beneficiază de asemenea circumstanţe atenuante, în schimb, unele dintre formulele folosite pentru a atrage atenţia asupra unui document ataşat. Chiar termenii folosiţi pentru acesta din urmă sînt încă insuficient fixaţi. Scriam, acum cîţiva ani, despre concurenţa echivalărilor româneşti ale termenului englezesc attachment; situaţia nu s-a schimbat foarte mult, pentru că circulă în continuare mai multe soluţii: împrumutul total, adaptat doar, minimal, morfologic şi fonetic - attachment - , calcul parţial de structură, formula hibridă care transpune atît verbul cît şi sufixul - ataşament -, dar şi economicul (şi adesea ludicul) ataş -, ba chiar şi traducerea anexă. Ataşament şi ataş au dezavantajul unor omonimii supărătoare cu substantivele împrumutate mai de mult din franceză şi care au sensul "afecţiune (puternică şi durabilă) faţă de cineva sau ceva" (DEX), respectiv "anexă de metal prinsă lateral de o motocicletă, cu care se transportă obiecte sau persoane" (DEX); de aceea sînt folosite adesea cu o anume autoironie. Cel mai normal mijloc de echivalare terminologică rămîne în acest caz verbul a ataşa şi participiul său ataşat (folosit adjectival sau adverbial, dezambiguizat de context).
În formulele care anunţă prezenţa unui document ataşat, mulţi utilizatori ai poştei electron
