Globalizarea, tendinta dominanta, integratoare, a relatiilor internationale in vremea noastra, si-a continuat in primavara de curand incheiata cursul in directia in care s-a inscris cu ani in urma, dar in ritmuri mai alerte, impuse de cadenta accelerata a istoriei. Protagonistii scenei internationale au ramas SUA, motorul globalizarii in spiritul libertatii si al democratiei, si antagonistul principal al acestei tendinte, Rusia, care se considera amenintata de progresul globalizarii atat in sistemul ei traditional de guvernare - autarhic-totalitar -, cat si in aria ei de dominatie imperiala, adica in ceea ce a ramas de pe urma dezastrului suferit la capatul Razboiului Rece, pierdut, in ultima instanta, pe terenul cursei tehnologice-militare. Dialogul dintre singura supraputere mondiala si una dintre marile puteri care, in ciuda experientei acumulate, refuza sa se adapteze la imperativele ineluctabile ale modernitatii, continua, asadar, sa constituie axa principala in functie de care se orienteaza, izolat sau grupate intre ele, celelalte puteri ale lumii. Inasprirea in timpul din urma a dialogului ruso-american indica stadiul avansat de clarificare a raportului dintre cele doua puteri si evidentiaza, mai precis decat in trecut, sensul infruntarii. In centrul antagonismului se afla, in etapa actuala, un nou sistem militar defensiv - scutul antiracheta -, care urmeaza sa fie instalat in Europa Centrala si Sud-Estica din initiativa americana, cu cooperarea Tratatului Nord-Atlantic; sistem defensiv care, in caz de conflict armat, va asuma inevitabil si o valenta ofensiva. Rezemat pe baze situate in Polonia, Cehia, Romania, Bulgaria, Grecia si Turcia, scutul antiracheta, desi constituie, potrivit declaratiilor initiatorilor sai, o linie de aparare impotriva unor forte nucleare "nelegitime" - in speta e invocat Iranul, cuprins de un febril efort de dotare cu arma atomica -,