"Numele restaurantului (Dragonul de Aur) nu vine de la dragonul de casa, adica nevasta din bucatarie. Ci de la originile sarbesti ale orasului, al carui protector era Sfantul Gheorghe." Daca tot putem sa umblam asa hai-hui prin Europa, am pornit si eu creanga prin tarile care au ajuns in Europa inaintea noastra. Sigur, am ajuns si in cateva care nu sunt inca in UE, printre care Croatia, despre care voi spune doar atat: mergeti o data si veti vedea cam cate sanse are turismul romanesc (cam tot atatea cate are un betiv care ar incerca sa apeleze un numar din Tokio de la un interfon din Drumul Taberei).

Dar asta e alta poveste, pe care o voi dezvolta la un moment dat. Acum as vrea totusi sa va spun despre un restaurant care se incadreaza la capitolul "Se poate si asa".

In peregrinarile mele prin restaurante am vazut multe lucruri, si bune si mai putin bune. Multe m-au impresionat, dar sunt putine restaurante pe care le-as pune la loc de cinste sau pe un podium, in felul in care l-am pastrat in amintire pe cel despre care va voi povesti.

Pentru concetatenii nostri care au trecut deja de faza cu "Nu ne vindem tara" si "Ungurii ne fura Ardealul cu brazi cu tot", o vizita la Budapesta poate fi reconfortanta si instructiva. Si daca tot ajungeti la Budapesta, la 20 de kilometri de capitala, in curbura Dunarii, se afla un orasel pe numele sau Sf. Andrei (sau St. Endre, in original). E un loc cu o atmosfera superba, un refugiu al artistilor, cu stradute inguste si elegante, racoroase si in partea asta a anului, care ascund galerii de arta impresionante si buticuri viu colorate. E un loc unde automat intineresti si tasneste romantismul din tine. Mai ales daca esti cu iubita, nu cu nevasta. In cazul meu, am emanat efluvii de romantism chiar daca eram cu nevasta. Dar cu siguranta eu sunt un caz atipic.

In oraselul acesta minuscul se gasesc sute de res