LaBohemian Hall din New York, lansarea traducerii ultimei carti a lui Havel. Aproape o suta de persoane, o trupa de teatru interpreteaza pasaje din carte, una dintre fostele colaboratoare ne arata note manuscripte, memorandumurile presedintelui Havel. Doi dintre prietenii lui Havel, Paul Wilson, traducatorul, si Martin Palous, unul dintre fondatoriiCartei ‘77, acum ambasadorul ceh la ONU, dezbat. Havel ne vorbeste in ceha intr-un mesaj televizat. Trupa de teatru care organizase in decembrie trecutFestivalul Havel alege sa dramatizeze pagini despre dineurile lui Havel de la resedinta presedintelui ceh, Castelul Hradcany, sau constanta sa obsesie legata de stangacia cu care vorbeste engleza. Sala rade. Cronica din LA Times aparuta a doua zi constata ca exista pasaje din carte care apar de trei-patru ori, mai intai le critica ca regretabile greselile de editare, ca sa inteleaga apoi ca repetitia nu este decat expresia absurdului propriu intregii scrieri ai lui Havel. New York Review of Books se concentreaza asupra controversei dintre cei doi Vaclav, Havel si succesorul lui, Klaus. Ce se intampla cu Havel dupa 13 ani de presedintie? Il vazusem pe Vaclav Havel la Craciunul trecut, la un spectacol de colinde la acelasi institut, predase un semestru laColumbia. Calatoreste si scrie cu mare dificultate, desi prozaica intrebare "Ce mai scrieti, domnule Havel?" i se tot repeta. Aceasta carte, compusa din memorandumuri din perioada cand era presedinte, jurnalul sau american si interviul cu Karel Hvizdala, este scrisa la Library of Congress in 2005. Construita ca siSotronul lui Julio Cortazar, se poate citi incepand cu orice capitol. Asa cum explica Havel, nu este o carte de memorii, ci o alta carte a sa despre conditia umana, probabil ultima. Nimeni nu ar fi banuit niciodata ca o carte compusa in ceea mai mare parte din memorandumurile unui presedinte catre propriul sau Cabinet