Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Melancolia lui Vaclav Havel

Publicat in Revista22, vineri 6 iulie 2007 ·

LaBohemian Hall din New York, lansarea traducerii ultimei carti a lui Havel. Aproape o suta de persoane, o trupa de teatru interpreteaza pasaje din carte, una dintre fostele colaboratoare ne arata note manuscripte, memorandumurile presedintelui Havel. Doi dintre prietenii lui Havel, Paul Wilson, traducatorul, si Martin Palous, unul dintre fondatoriiCartei ‘77, acum ambasadorul ceh la ONU, dezbat. Havel ne vorbeste in ceha intr-un mesaj televizat. Trupa de teatru care organizase in decembrie trecutFestivalul Havel alege sa dramatizeze pagini despre dineurile lui Havel de la resedinta presedintelui ceh, Castelul Hradcany, sau constanta sa obsesie legata de stangacia cu care vorbeste engleza. Sala rade. Cronica din LA Times aparuta a doua zi constata ca exista pasaje din carte care apar de trei-patru ori, mai intai le critica ca regretabile greselile de editare, ca sa inteleaga apoi ca repetitia nu este decat expresia absurdului propriu intregii scrieri ai lui Havel. New York Review of Books se concentreaza asupra controversei dintre cei doi Vaclav, Havel si succesorul lui, Klaus. Ce se intampla cu Havel dupa 13 ani de presedintie? Il vazusem pe Vaclav Havel la Craciunul trecut, la un spectacol de colinde la acelasi institut, predase un semestru laColumbia. Calatoreste si scrie cu mare dificultate, desi prozaica intrebare "Ce mai scrieti, domnule Havel?" i se tot repeta. Aceasta carte, compusa din memorandumuri din perioada cand era presedinte, jurnalul sau american si interviul cu Karel Hvizdala, este scrisa la Library of Congress in 2005. Construita ca siSotronul lui Julio Cortazar, se poate citi incepand cu orice capitol. Asa cum explica Havel, nu este o carte de memorii, ci o alta carte a sa despre conditia umana, probabil ultima. Nimeni nu ar fi banuit niciodata ca o carte compusa in ceea mai mare parte din memorandumurile unui presedinte catre propriul sau Cabinet

Articolul in Revista22 >>

Citeste si top 10 stiri de azi

Fostul parlamentar, Nati Meir, extrădat din Grecia! Acesta a fost adus azi în România

Ziua Constanta acum 9 minute
Fostul deputat PRM şi candidat la preşedinţie Nati Meir, condamnat în România la 11 ani de închisoare cu executare a fost predat autorităților române de oficialii greci, după ce a fost prins în Rhodos (Grecia). Acesta a fost adus astăzi cu o aeronav

O companie aeriană suspendă toate zborurile de pe Aeroportul Internațional Brașov Ghimbav din cauza numărului scăzut de pasageri

Ziare.com acum 52 minute
Compania sibiană FlyLili a anunţat, vineri, 27 decembrie că, din 11 ianuarie, suspendă toate zborurile de pe Aeroportul Internaţional Braşov-Ghimbav, singurele zboruri civile de pe acest aeroport urmând să fie efectuate de compania ungară Wizz Air.

Parlamentul sud-coreean îl destituie pe preşedintele interimar Han Duck-soo, o premieră în istoria Coreei de Sud după destituirea preşedintelui Yoon Suk Yeol. Ministrul Finanţelor Choi Sang-mok urmează să devină noul preşedinte interimar

News.ro acum 2 ore
Deputaţii sud-coreeni au aprobat vineri prin vot destituirea preşedintelui interimar Han Duck-soo, totodată premier, pe care-l acuză de faptul că a ”participat în mod activ la insurecţie” în urma tentativei eşuate a predecesorului său de a institui

Câți români îşi sărbătoresc onomastica de Sfântul Ștefan, în a treia zi de Crăciun

Ziua Constanta acum 3 ore
În a treia zi de Crăciun, de Sfântul Arhidiacon Ştefan, peste 520.000 de români îşi sărbătoresc onomastica. Potrivit datelor furnizate de către Direcţia de Evidenţa Persoanei sunt sărbătoriți astăzi, 27 decembrie 364.444 bărbaţi şi 155.559 femei. L

Intervenţie chirurgicală în premieră, la Spitalul de Boli Infecţioase Timişoara/ Chirurgii au realizat o operaţie de timectomie pe cale minim invazivă

News.ro acum 20 minute
O intervenţie chirurgicală s-a realizat, în premieră, în cadrul Secţiei de Chirurgie Toracică a Spitalului de Boli Infecţioase şi Pneumoftiziologie ”Dr. Victor Babeş” Timişoara. Pacienta, o femeie în vârsta de 50 de ani, suferea de Miastenia Gravis,

Târgul de Crăciun Bucureşti - 1,3 milioane de vizitatori în 28 de zile/ FOTO

News.ro acum 10 minute
Târgul de Crăciun, organizat de Primăria Capitalei în perioada 29 noiembrie - 26 decembrie, în Piaţa Constituţiei, a fost vizitat de 1,3 milioane de bucureşteni şi turişti. Intrarea a fost liberă. La cea de-a 17-a ediţie a acestui eveniment au fost

Militarul nord-coreean luat prizonier de armata ucraineană a murit din cauza rănilor, anunţă spionajul sud-coreean

News.ro acum o ora
Un militar nord-coreean luat prizonier de către forţele ucrainene după ce a fost desfăşurat să lupte alături de ruşi, a murit din cauza rănilor, anunţă vineri spionajul sud-coreean, relatează AFP. ”S-a confirmat, pein intermediul unei agenţii de inf

Anul 2025 începe cu temperaturi mai ridicate decât cele obişnuite

News.ro acum 3 ore
Temperaturile vor fi mai ridicate decât cele obişnuite, în săptămâna 30 decembrie 2024 - 6 ianuarie 2025, în toată ţara, anunţă vineri meteorologii. Săptămâna 30.12.2024 – 06.01.2025 Valorile termice vor fi mai ridicate decât cele specifice pentru a

Cutremur în zona seismică Vrancea, vineri dimineaţa. Ce magnitudine a avut seismul

Mediafax acum 2 ore
Cutremurul s-a produs la ora 08:27 în zona Seismică Vrancea, judeţul Vrancea şi a avut o magnitudine de 2.4. Seismul a avut loc la adâncimea de 109.4 km. Cutremurul s-a produs în apropierea următoarelor oraşe: 27km V de Focşani, 69km N de Buzău, 81k

Bijuterii în valoare de aproximativ 300.000 de euro furate dintr-un mare magazin din Paris

News.ro acum 50 minute
Standul bijutierului Mauboussin din incinta marilor magazine "Le Printemps" din estul Parisului a fost spart în noaptea de luni spre marţi, au declarat joi surse din Poliţie pentru AFP. Valoarea prejudiciului a fost estimată iniţial la 500.000 de eu

Vremea

București
acum

vin.

1°/2°
sâm.

2°/5°
dum.

3°/7°
lun.

1°/7°
Iasi
acum

vin.

0°/2°
sâm.

2°/3°
dum.

2°/6°
lun.

1°/5°
Constanta
acum

vin.

1°/4°
sâm.

2°/5°
dum.

2°/6°
lun.

2°/6°
Cluj-Napoca
acum

vin.

1°/4°
sâm.

1°/5°
dum.

0°/5°
lun.

0°/5°
Timisoara
acum

vin.

0°/3°
sâm.

-0°/4°
dum.

-0°/5°
lun.

0°/5°