Frumos, elegant şi aduce profit. Cascada de ciocolată bagă bani în buzunarul proprietarului care o închiriază pentru un eveniment deosebit.Cascada de ciocolată, prin franciză, este o afacere la cheie. În Bucureşti funcţionează cu succes de trei ani, iar în Craiova, din martie, anul acesta. Pentrul clienţi, costul e mic. Pentru proprietarul aparatului, cascada de ciocolată înseamnă profit. Ca afacere, este simplu de pus la punct, iar investiţia este mică. Aparatul cascadă de ciocolată se achiziţionează prin franciză de la un furnizor. Conform website-ului www.cascadadeciocolata.ro, specializat în acest domeniu, franciza este structurată pe fiecare judeţ, iar taxa pentru obţinerea ei este de 1.990 de euro. Aparatul necesită şapte kilograme de ciocolată pentru a funcţiona şi poate fi realimentat. Mariana Dinu, asociată unică şi patroană a firmei TIMA TRADE din Craiova, care a investit într-o astfel de afacere, spune că preţul la care achiziţionează ciocolata pentru cascadă este de 90 de lei, însă tariful pentru un eveniment acoperă toate costurile ciocolatei, fructelor glasate şi personalului de servire, şi îi aduce şi profit. Se foloseşte doar un sortiment de ciocolată, Callbaut, albă sau neagră, a cărei textură îi permite să curgă astfel încât să formeze o „perdea“ pentru a asigura efectul de cascadă. Prima din CraiovaPatroana firmei Tima Trade nu are concurenţă, deocamdată, pe piaţa Olteniei şi spune că s-a inspirat după modelul organizării de evenimente din Bucureşti. „Am vrut să fie ceva nou pentru Craiova atunci când am decis să deschid o afacere. Puteam să investesc într-un magazin alimentar, însă orez găseşti peste tot. Voiam ceva deosebit. Am ales cascada de ciocolată“, a spus Mariana Dinu.
A plătit aproximativ 500 de euro pentru cascada de ciocolată, achiziţionată din Marea Britanie, iar franciza mai costă alţi 50 de euro pe lună. Tarifele pentru e