Discutia cea mai importanta acum, si "n lunile care vor urma, este ce se poate si ce nu se poate "n materie de politica bugetara. Cresterea pensiilor, altfel justificata, a fost fitilul care a aprins aceasta discutie, dar "ntre ianuarie si iunie 2007 Guvernul aprobase deja o serie de ordonante care vor creste povara bugetara cu peste 3% din PIB (cresteri salariale ale personalului bugetar, cresterea pensiilor militarilor, drepturi de asistenta sociala pentru familie si copii, cresterea numarului de angajati bugetari, "mprumuturi ale autoritatilor administratiei publice locale si titluri de despagubire etc. ). ?n plus, de la "nceputul anului, nu am absorbit niciun ban din fonduri structurale, deci Guvernul nu a trebuit "nca sa efectueze cheltuielile de co-finantare aferente. Mai mult, efectul cumulat al aprecierii cursului de schimb asupra veniturilor bugetare este pozitiv, si poate unii se gandesc la cresterea datoriei publice; dar cursul se poate schimba oricand.

Pe fondul a doi ani electorali consecutivi (situatie in premiera "n Romania postrevolutionara), presiunile bugetare sunt in crestere. Cine poate contesta, de exemplu, faptul ca profesorii merita mai multi bani? Raman valabile, se pare, si cresterea bugetului educatiei si cercetarii cu 1% din PIB, si reducerea CAS cu 6% (care ar insemna o scadere a veniturilor bugetare cu 1,2% din PIB). In aceste conditii, este nevoie fie de bagheta magica a lui Harry Potter, fie de bun-simt economic. Cresterea economica ma tem ca nu este de ajuns. In primul rand ca nu putem sa o socotim de mai multe ori, si la scoala de fete, si la prefectura, si asa mai departe: ea se vede in salarii, dar pentru a acoperi cresterea de 40% a pensiilor, ar trebui ca anul viitor salariile sa creasca cu 25% - ceea ce este cu siguranta deasupra oricarui ritm probabil de crestere a productivitatii, deci duce in inflatie.

Daca ne u