Ultimul important moment al stagiunii muzicale camerale bucureştene s-a dovedit a fi cu totul spectaculos. Nu este vorba de un spectacol de sunet şi lumină, nu este vorba de străluciri exterioare muzicii, ci de un eveniment temeinic imaginat şi realizat de Institutul Cultural Român în parteneriat cu Filarmonica bucureşteană. Drept rezultat al colaborării acestor instituţii i-am putut reaudia, spre exemplu, nu pentru prima oară la Bucureşti, pe minunaţii muzicieni ai Cvartetului de coarde "Belcea", din Marea Britanie. Este o formaţie de tineri artişti ce au intrat - în anii din urmă - în circuitul cel mare, cel important, de înaltă performanţă, al valorilor muzicale europene şi mondiale. Iar aceasta atât la nivelul vieţii muzicale înseşi, cât şi la acela al circuitului imprimărilor discografice; ambele aspecte fiind strâns legate în definirea imaginii artistice a formaţiei, a percepţiei publice a acesteia. Trebuie apreciată promoţia bună făcută concertului bucureştean, precum şi ecoul acestuia stârnit la nivelul unui public pe cât de divers pe atât de numeros.

Indiscutabil, pot fi apreciate, pot fi analizate, diversele aspecte ce concură la definirea nivelului performanţei membrilor formaţiei "Belcea". Mă pot referi la cultura stilistică, la cultura expresiei, ambele observate în lucrări ce aparţin unor lumi muzicale atât de diferite cum sunt Cvartetul în re minor, KV 173, scris de genialul adolescent Mozart, şi Cvartetul nr. 14 de Antonin Dvorak, lucrare a maturităţii târzii a autorului. Se poate vorbi despre cultura sunetului, despre coerenţa ansamblului şi echilibrul sonorităţilor, despre intonaţia perfectă, gândită şi realizată funcţional, despre magistrala construcţie a acestui covârşitor opus beethovenian care este Cvartetul "Razumovski" în fa major. Mai important decât toate aceste aspecte, aspectul care condiţionează nivelul cu totul special al realizăr