Scriind aici despre Iasi, mi-am propus sa trec cumva in revista o serie de lucruri pe care orasul ce-si pastreaza inca renumele devenit cliseu de oras al culturii le are, cu care s-ar putea mandri sau, dimpotriva, de care s-ar putea lipsi fara nicio paguba. Astazi insa voi scrie despre ceva ce Iasiul nu are sau, mai exact, nu mai are, in ciuda unei traditii care poate fi asociata renumelui orasului. Anume, cum o arata si titlul, despre cenaclurile literare.
Cred, datorita experientei proprii in acest sens, ca un scriitor se formeaza nu neaparat respectand reteta livrata de Hollywood, adica scriind mii de pagini, fiind respins de edituri, rescriind cu migala, transformandu-si esecurile in experienta si, intr-un final fericit, dand marea lovitura. Reteta, daca e sa vorbim in termenii astia, e mai simpla si imi permit s-o livrez la randu-mi, ori de cate ori am ocazia, scriitorilor aflati la primele experiente literare: participarea activa in cenacluri. In ultima vreme insa, cand ma trezesc vorbind cu patos despre valoarea cenaclurilor si recomandandu-le conlocutorilor asemenea experiente, n-am altceva de facut decat sa dau din umeri in momentul in care mi se spune: "OK, vreau sa particip, dar zi-mi unde".
Casa Pogor, locul primului cenaclu literar la care am participat, in 1994, e un spatiu pe care-l pot recomanda acum, eventual, gurmanzilor - caci in sala in care dezbateam cu ceva vreme in urma de zor, in momentul de fata e un restaurant. In Casa Dosoftei, alt loc cu renume (si) de cenaclu, in care in perioada 1996-2000 se tinea exceptionalul Salon de Literatura coordonat de scriitorul Serban Alexandru, acum pot fi vizitate doar exponatele de muzeu. In fiecare an, se incearca resuscitarea ideii de Salon, dar pana in momentul asta, din pacate, nu s-a reusit. Pana si cenaclul itinerant organizat de Club 8 la mijlocul anilor '90, care-si avea "sediul
