Limbajul la nivelul străzii a suferit mari schimbări pe parcursul ultimului deceniu, îndepărtându-se din ce în ce mai mult de limba literară. Tinerii sunt primii care au început să preia tot mai frecvent cuvinte din alte limbi şi să le folosească în limbajul de zi cu zi. Cel mai bun exemplu este cum “hello” ia locul formei româneşti de salut “bună”, aşa cum acum câteva decenii era la modă italienescul „ciao”.
Adolescenţii vorbesc în română, dar le scapă periodic nu numai cuvinte, ci întregi fraze în altă limbă, în special în engleză.
Tinerii nu sunt singurii care fac acest lucru: adulţii folosesc şi ei “ciao”, “hello”, “ok”, “danke”. Prescurtările cuvintelor sunt la modă mai mult decât oricând: articolul de la sfarşitul unui cuvânt nu se aude mai niciodată: “tramvaiu’, caietu’”, iar unele cuvinte sunt comprimate cu mult mai mult: “telu, calcu’” „dirigu’”.
Unor cuvinte li s-a atribuit un cu totul alt înteles de sine stătător sau în diferite expresii. “Pana mea” se foloseşte atunci când nu îţi găseşti cuvintele sau când nu ai nimic de zis ori când eviţi o expresie mai vulgară.
“Beton! Haos! Tare! Super! Meserie! Marfă! Şmecher! GG (good going din engleza)” sunt folosite atunci când ceva e plăcut, iar ” Varză! Prof! Naşpa!” când e “nasol”. Culmea e că unele cuvinte îşi răstoarnă semantica, cum e cazul cu „Belea!”, care, mai nou, în argou, e utilizat ca superlativ pozitiv.
“Frate! Prietene! Sora mea!” sunt câteva dintre formulele folosite atunci când vorbeşti cu cineva apropiat. Regulile gramaticale devin facultative, prepoziţiile sunt înghiţite, acordul se face „la plesneală”, iar topica frazelor e răsturnată la libera inspiraţie.
Departe de limbajul literar, cel “de stradă” nu ţine cont de foarte multe reguli, folosind cuvinte cu un sens total eronat, expresii inventate pe moment, care, încet-încet, devin uzuale şi multe importuri li
