Titus Ceia Trei categorii, sau poate doua numai, gaozarii nefiind o specie aparte, ci doar o subgrupa care scoate capul din mijlocul guvernatilor si le freaca ridichea guvernantilor. Daca sunt motive, desigur. Nu freci ridichea guvernantului doar asa, de amorul artei. Chiar daca te numesti Seicaru Pamfil, Popescu Stelica, Damaschin Virgil sau Nestor. Dar daca guvernantul o da-n fasole, pe el! Aici se poate vedea virtosenia, aici se constata calibrul si nivelul gaozarului. Asta pentru ca, din pacate, unora din breasla palaria le cade peste urechi daca subiectele trec de nivelul - sa spunem - sef de serviciu la primarie sau inspector in minister. In schimb, un gaozar tantos sare si la beregata de premier. Oricand, si cu aceeasi dezinvoltura, punandu-si o singura conditie. Sa aiba un motiv real.
Cam asa s-a intamplat in anii ‘31-,32. Atunci, prim-ministru al guvernului Romaniei ajunsese un om cu o minte aleasa. Profesorul Nicolae Iorga. La aceea vreme, barba fluturanda si eruditia sclipitoare a marelui carturar pareau sa mane tara spre cele mai inalte culmi de progres si civilizatie. Prosperitate, nu mai zic.
N-a ajuns bine Iorga premier, ca a inceput sa se cunoasca inteleapta sa ocarmuire. Iorga a marit salariile bugetarilor, in special ale bugetarilor titrati, precum profesorii sau inginerii cheferisti. Ultimul amploaiat de primarie sau prefectura a simtit ca i-a pus Dumnezeu mana in cap. Lumea s-a bucurat, fireste. S-a strigat "traiasca dom profesor!". Problema e ca, dupa trei-patru luni, lefurile bugetarilor au inceput sa intarzie. Chestia cu intarzierea n-a durat prea mult. Data urmatoare n-au mai venit deloc bani pentru salariile bugetarilor, si asta a durat ceva vreme. Soseau in schimb, in zilele de plata, niste biletele stampilate pe care se consemna riguros suma de primit a fiecarui functionar bugetar.
Nu scria si cand. @N_
