Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Mamaia Copiilor 2007

Publicat in Adevarul, sâmbătă 7 iulie 2007 ·

În cadrul festivalului din acest an va exista şi o secţiune specială dedicată competiţiei între grupurile vocale Trei din cele patru posturi ale Televiziunii Române vor transmite pe În cadrul festivalului din acest an va exista şi o secţiune specială dedicată competiţiei între grupurile vocale Trei din cele patru posturi ale Televiziunii Române vor transmite pe rând, integral, spectacolele celei de-a VII-a ediţii a Festivalului Naţional de Creaţie şi Interpretare Mamaia Copiilor 2007. Concursul de astăzi va putea fi urmărit la TVR 2, în timp ce spectacolul de gală, de mâine, va fi transmis de TVR 1 şi TVRi. Este pentru a şasea oară când cel mai important festival al micilor artişti este difuzat la TVR, festivalul Mamaia Copiilor fiind deja o adevărată rampă de lansare pentru cei mai talentaţi copii. Aşadar, astăzi, 7 iulie, de la ora 21.00, TVR 2 va transmite în direct de la Mamaia, unde sunt aşteptaţi iubitorii muzicii pentru cei mici, etapele de concurs ce se vor desfăşura pe patru grupe de vârstă: 5-7 ani, 8-10 ani, 11-13 ani şi 14-17 ani. Telespectatorii şi spectatorii vor putea urmări evoluţia celor 59 de mici solişti înscrişi în concursul de interpretare (solişti şi grupuri vocale) şi vor audia cele 20 de piese înscrise la secţiunea "Creaţie". Spre deosebire de ediţiile de până acum, în cadrul festivalului din acest an va exista şi o secţiune specială dedicată competiţiei între grupurile vocale, fiind înscrise nu mai puţin de şase astfel de grupuri. Este vorba despre Andantino (Bucureşti), Floare de Colţ (Bucureşti), Angelli (Tecuci), Vivere (Oradea), Sunetul Muzicii (Ilfov) şi Athaeneum (Focşani). Juriul, alcătuit din 15 specialişti şi condus, ca în fiecare an, de Adrian Păunescu, va avea dificila sarcină de a stabili clasamentul celor mai buni artişti şi al celor mai bune creaţii muzicale pentru copii şi tineret. Decizia juriului va fi cunoscută mâine, de

Articolul in Adevarul >>

Citeste si top 10 stiri de azi

Gazprom va suspenda exporturile de gaz spre Republica Moldova de la 1 ianuarie

Ziua Constanta acum 9 ore
Gigantul energetic rus Gazprom a anunţat sâmbătă că va suspenda exporturile de gaz spre Republica Moldova de la 1 ianuarie, la ora 05.00 GMT, din cauza unei datorii neplătite de autorităţile de la Chişinău, relatează Reuters citat de Agerpres.ro Com

Actrița Olivia Hussey, starul din „Romeo și Julieta” a lui Zeffirelli, a murit la vârsta de 73 de ani

HotNews acum 8 ore
Actrița britanică Olivia Hussey, laureată cu un Glob de Aur pentru rolul adolescentei Julieta în filmul „Romeo și Julieta” (1968) al lui Franco Zeffirelli, a murit vineri, la vârsta de 73 de ani, a anunțat familia sa, potrivit AFP. „Olivia a fost o

Israel: Benjamin Netanyahu va fi supus duminică unei operaţii de prostată

News.ro acum 7 ore
Premierul israelian Benjamin Netanyahu, în vârstă de 75 de ani, urmează să fie supus duminică unei operaţii de prostată, a anunţat sâmbătă biroul său, în plin război între Israel şi mişcarea islamistă palestiniană Hamas în Fâşia Gaza. Netanyahu a fo

Premierul Republicii Moldova: Rusia foloseşte energia ca armă politică

News.ro acum 9 ore
Prim-ministrul Republicii Moldova, Dorin Recean, a declarat că Rusia foloseşte energia drept „armă politică” după ce concernul rusesc Gazprom a anunţat că opreşte livrările de gaz pentru regiunea transnistreană. Premierul a mai menţionat că Republic

Fetită de 8 ani, ucisă în Turcia. Mama, fratele mai mare și unchiul copilei, condamnați la închisoare pe viață

Ziare.com acum 8 ore
Un tribunal turc a condamnat sâmbătă, 28 decembrie, la închisoare pe viaţă trei membri ai familiei unei fetiţe de 8 ani al cărei asasinat în provincia Diyarbakir a bulversat ţara, informează AFP. Trupul neînsufleţit al lui Narin Guran, dispărută de

Campionul la box Paul Bamba a murit la 35 de ani

Mediafax acum 8 ore
Vedeta sportivă Paul Bamba câştigase titlul WBA Gold Cruiserweight învingându-l pe Rogelio Medina cu doar şase zile înainte de anunţarea decesului său. Starul pop Ne-Yo, care a semnat cu Bamba pentru compania sa de management, a anunţat vestea într-

Mai multe companii aeriene anulează zborurile către Rusia după prăbuşirea avionului Azerbaijan Airlines

HotNews acum 11 ore
Mai multe companii aeriene au anunțat că își suspendă zborurile către orașe din Rusia, decizii ce intervin după ce experți, dar și Washingtonul, au indicat că prăbușirea, miercuri, în Kazahstan, a unui avion de pasageri aparţinând companiei azere Az

Cezar, liderul Legiunii „Libertatea Rusiei”, prezice că Putin va cădea în 2025: ”La fel cum s-a întâmplat cu Assad”

Ziare.com acum 13 ore
Maximilian Andronnikov, cunoscut în lumea militară sub numele de „Cezar”, liderul Legiunii „Libertatea Rusiei”, este hotărât să ducă lupta până la capăt pentru a-l înlătura pe Vladimir Putin. Deși se află în prezent pe frontul din estul Ucrainei, Ce

Un bărbat din Sibiu a rămas fără 12.000 de euro de Crăciun, după ce a primit un SMS

Libertatea acum 9 ore
Un bărbat din Sibiu a pierdut 12.000 de euro după ce a dat click pe un link primit prin SMS. Banii erau într-un portofel de criptomonede, potrivit Digi24.ro.

Nicuşor Dan: Peste 8.300 de animale au fost sterilizate gratuit în 2024

News.ro acum 9 ore
Primarul Capitalei, Nicuşor Dan, prezintă bilanţul Asociaţiei pentru Protecţia Animalelor (ASPA) în anul care se termină, el arătând că peste 8.300 de animale au fost sterilizate gratuit în 2024. ”Bilanţ ASPA. Peste 8.300 de animale au fost sterili

Vremea

București
acum

dum.

2°/6°
lun.

1°/7°
mar.

2°/8°
mie.

3°/9°
Iasi
acum

dum.

0°/6°
lun.

1°/6°
mar.

2°/9°
mie.

2°/10°
Constanta
acum

dum.

1°/5°
lun.

2°/7°
mar.

3°/9°
mie.

5°/11°
Cluj-Napoca
acum

-4°
dum.

-4°/5°
lun.

1°/5°
mar.

0°/5°
mie.

-0°/5°
Timisoara
acum

-2°
dum.

-2°/5°
lun.

0°/5°
mar.

0°/6°
mie.

1°/7°