Primaria din localitate va accesa fondul de modernizare pentru dezvoltarea administratiei la nivel local din programele Pologne et Hongrie - Aide a Restructuration Economique (PHARE) 2005 - 2006. Mariana Gaju, primarul comunei Cumpana, a declarat ca, din cele sase domenii si teme de interes (dezvoltarea parteneriatelor la nivel local, evidenta populatiei, serviciul de voluntariat de urgenta, apa si canalizare, gestionarea deseurilor si politia comunitara) din cadrul fondului de modernizare cu sprijinul PHARE, localitatea sa va aborda doua. Autoritatea locala isi propune dotarea politiei comunitare si a sectorului situatiilor de urgenta. Edilul a precizat ca, intr-un termen atat de scurt, pana pe 15 august, nu se pot realiza proiecte care sa aiba la baza programe cu alte comune. Comuna Cumpana va realiza, totusi, un parteneriat pentru accesarea fondurilor structurale din toamna cu Valu lui Traian, Basarabi si Poarta Alba. Referitor la imposibilitatea Consiliului Judetean Constanta de a folosi fondurile PHARE, Mariana Giju, a declarat ca aceasta este o problema majora care afecteaza toate cel 70 de localitati ale judetului. Gaju a sustinut realizarea unor demersuri din partea prefecturii si a consiliului judetean pentru accesarea fondurilor, pana la definitivarea procesului existent. Scris de: {autor}Violeta LECA{/autor} Comentarii (0) Scrie comentariu (va rugam aveti rabdare pana acesta va fi moderat)
Nume
Comentariumicsoreaza | mareste
Am citit si accept Regulile pentru postarea comentariilor.
Adauga comentariu
Va rugam activati JavaScript pentru a posta un comentariu
Primaria din localitate va accesa fondul de modernizare pentru dezvoltarea administratiei la nivel local din programele Pologne et Hongrie - Aide a Restructuration Economique (PHARE) 2005 - 2006. Mariana Gaju, primarul comunei Cumpana, a declarat