Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Buletine de Craiova pentru grupul Ilaşcu

Publicat in GAZETA de SUD, sâmbătă 7 iulie 2007 ·

Trei dintre luptătorii basarabeni din grupul Ilaşcu au primit ieri diplome de excelenţă din partea Primăriei Craiova, singura administraţie publică locală din România care şi-a exprimat admiraţia în acest mod.

Sediul Primăriei Craiova a vibrat de emoţie ieri, când trei dintre membrii grupului Ilaşcu au păşit pragul instituţiei. După 15 ani de detenţie, Andrei Ivanţoc, Alexandru Leşco şi Tudor Petrov Popa, eliberaţi recent de separatiştii de la Tiraspol, au intrat în oraşul ai cărui cetăţeni de onoare sunt încă din 1993. Luptătorii pentru integritatea pământului românesc de dincolo de Prut au primit din partea primarului Craiovei, Antonie Solomon, diplome de excelenţă şi au fost invitaţi să se stabilească în Bănie. „Ei par ca mulţi dintre noi, dar nu sunt... Câţi dintre noi am putea căra în spate 15 ani de curaj şi patriotism păzite de gratii? Aş fi fericit să-i văd «craioveni»“, a spus Antonie Solomon. Primarul a precizat că, pentru 2008, se gândeşte să le acorde celor trei case în Bănie, pentru ca ei să-şi poată obţine apoi şi paşaport românesc. Copleşiţi de căldura cu care au fost întâmpinaţi, românii lui Ilaşcu abia şi-au putut îngâna recunoştinţa. Alexandru Leşco le-a mulţumit autorităţilor pentru gândurile bune, dar şi organizaţiilor pro-basarabene, ai căror reprezentanţi au fost invitaţi ieri la primărie. Cu câteva zile în urmă, Ivanţoc, Leşco şi Petrov Popa fuseseră decoraţi de preşedintele Traian Băsescu cu Ordinul Naţional „Steaua României“ în grad de Cavaler. Basarabenii pleacă astăzi în staţiunea Predeal, pentru a-şi petrece vacanţa oferită de guvernul Român.

8 iulie, decizia CEDO

Ilie Ilaşcu, Andrei Ivanţoc, Alexandru Leşco şi Tudor Petrov Popa au fost judecaţi în 1993 pentru propagandă antisovietică de un tribunal ilegal din Tiraspol. A urmat un proces lung la CEDO, despre care mulţi avocaţi de renume au spus că este o lec

Articolul in GAZETA de SUD >>

Citeste si top 10 stiri de azi

Percheziții DNA la instituții publice din Cluj și Bistrița-Năsăud într-un dosar de corupție vizând funcționari publici

Ziua Constanta acum o ora
Procurorii din cadrul Direcției Naționale Anticorupție - Serviciul Teritorial Cluj efectuează cercetări într-o cauză penală ce vizează suspiciuni privind săvârșirea, de către funcționari publici, a unor infracțiuni de corupție și asimilate, în perio

Dezamăgire pentru cei care aşteaptă autostrăzi în Moldova. Segmente din A7 și A8, scoase din PNRR

Adevarul acum 40 minute
O parte din Autostrada Moldovei A7 și Autostrada Unirii A8 nu vor mai primi bani prin PNRR, din cauza erorilor în procedurile de achiziție publică. Ministrul Dragoș Pîslaru confirmă că proiectele sunt scoase din finanțare europeană, deși unele trons

AUR anunță că a atacat Legea austerităţii la CCR!

Ziua Constanta acum 4 ore
Alianța pentru Unirea Românilor anunță că a depus, marți, o sesizare de neconstituționalitate împotriva Legii 'austerității' (PL-x 230/2025), adoptată prin angajarea răspunderii de către Guvernul Bolojan. 'Este o lege toxică, profund nedreaptă și pr

Dragoş Pîslaru: 6,3 miliarde de euro proiecte din PNRR nu mai pot fi îndeplinite până în august 2026 / Avem confirmarea faptului că România nu va pierde niciun euro din componenta nonrambursabilă

News.ro acum o ora
Ministrul Fondurilor Europene, Dragoş Pîslaru, a declarat, marţi, că aproximativ 6,3 miliarde de euro proiecte din PNRR nu mai pot fi îndeplinite până în august 2026, dar că au confirmarea faptului că România nu va pierde niciun euro din componenta

Ministrul Fondurilor Europene vine cu veşti proaste: România riscă să piardă 6,3 miliarde euro din PNRR din cauza întârzierilor

Ziarul Financiar acum o ora
Ministrul Fondurilor Europene, Dragoş Pîslaru, anunţă că România se află într-o situaţie dificilă cu implementarea Planului Naţional de Redresare şi Rezilienţă, riscând să piardă aproximativ 6,3 miliarde de euro din proiecte care nu mai pot fi final

FT: Donald Trump l-ar fi întrebat pe Volodimir Zelenski dacă Ucraina ar putea ATACA Moscova și Sankt Petersburg

Gandul acum 30 minute
Președintele SUA Donald Trump ar fi încurajat în privat Ucraina să intensifice loviturile adânc în interiorul teritoriului Rusiei, întrebându-l chiar pe președintele ucrainean Volodimir Zelenski dacă ar putea ataca Moscova dacă SUA ar furniza arme c

Tânără din Bistriţa-Năsăud, reținută după ce a creat un cont fals cu poza criminalului din Mureș și a amenințat-o pe mama victimei

HotNews acum 2 ore
O tânără de 24 de ani, din judeţul Bistriţa-Năsăud, a fost reţinută pentru 24 de ore, sub acuzația că a creat un cont fals pe o reţea de socializare folosind fotografia lui Emil Gânj, bărbatul acuzat că și-a ucis fosta parteneră și i-a incendiat cas

Cod Galben de inundații în două județe!

Ziua Constanta acum 4 ore
Conform situaţiei hidrometeorologice actuale şi prognozei meteorologice pentru următoarele 24 de ore, INHGA a emis o Atenționare Hidrologică de Cod Galben, valabilă astăzi, 14 iulie, între orele 12:00 - 24:00. Potrivit hidrologilor, astfel, sunt pos

Rezultate Definitivat 2025. Notele la proba scrisă au fost publicate. Lista notelor pe toate județele / Până când se pot depune contestații

HotNews acum 3 ore
Rezultatele inițiale la examenul de Definitivat 2025, care a avut loc pe 8 iulie, au fost afișate marți în centrele de examen și pe site-ul dedicat definitivat.edu.ro, anunță Ministerul Educației. Potrivit Ministerului Educației, au fost evaluate lu

UPDATE - Protest în Piaţa Victoriei al salariaţilor din APIA, AFIR şi MIPE faţă de măsurile fiscale, care ”afectează grav capacitatea de administrare a fondurilor europene” / 2.000 de sindicalişti din întreaga ţară / De ce protestează - FOTO / VIDEO

News.ro acum 5 ore
Salariaţi din mai multe instituţii protestează, marţi, în Piaţa Victoriei, faţă de măsurile fiscale din primul pachet, despre care afirmă că ”afectează grav capacitatea de administrare a fondurilor europene”. Sindicaliştii, parte din Blocul Naţional

Vremea

București
acum

34°
mar.

20°/34°
mie.

20°/35°
joi

18°/30°
vin.

15°/31°
Iasi
acum

32°
mar.

19°/32°
mie.

18°/32°
joi

16°/25°
vin.

14°/26°
Constanta
acum

34°
mar.

20°/34°
mie.

20°/29°
joi

20°/25°
vin.

18°/25°
Cluj-Napoca
acum

28°
mar.

16°/28°
mie.

16°/27°
joi

14°/21°
vin.

12°/22°
Timisoara
acum

33°
mar.

20°/33°
mie.

19°/30°
joi

15°/26°
vin.

14°/29°