Daca peste transeele a doua razboaie mondiale, ale sangeroasei istorii a continentului, a putut fi ridicat edificiul Uniunii Europene, este pentru ca in aceasta parte a lumii s-a impus ideea unei convietuiri in pace, a foloaselor pe care stingerea focarelor de conflict, inlaturarea barierelor si o conlucrare tot mai armonioasa le aduc fiecarei natiuni in parte. Aceasta viziune benefica, pentru al carei succes un rol esential l-a jucat reconcilierea istorica dintre Franta si Germania, e confruntata uneori cu un anume scepticism, mai ales la rasarit de fosta "cortina de fier" unde, dupa eliberarea de sub tirania sovietica, a avut loc o rabufnire tarzie a spiritului nationalist, nedigerat la timp si propulsat pana in parlamente, iar pe alocuri pana in guvern.

Exemplul cel mai evident, fara a fi unic, il ofera Polonia sub conducerea gemenilor Kaczynski, care, dupa ce au impins reuniunea de la Bruxelles pana in pragul naufragiului, pun din nou sub semnul intrebarii cele cu greu convenite acolo. Cazul merita atentie, cu atat mai mult cu cat guvernul polonez incearca sa-si justifice obstructiile invocand o pretinsa tendinta hegemoniala a Germaniei – de fapt o tentativa, declarata pe fata, de a profita de "mustrarile de cuget" ale vecinei de la apus. Premierul cere ca, la distribuirea rolurilor, polonezii sa fie tratati nu ca un popor de 38 de milioane, ci ca unul de 66 de milioane, cat sustine el ca ar fi numarat daca… nemtii n-ar fi declansat razboiul. Uniunea Europeana ar trebui deci sa-i despagubeasca pe polonezi ("un popor de eroi si de victime") pentru vicisitudinile indurate si sa amendeze in schimb Germania generatiilor de azi pentru vina ei istorica fata de Polonia.

Istoria Poloniei – intr-o anume vreme, mare putere europeana (dar unde s-ar ajunge, daca fiecare natie ar opera cu concepte paseiste?) – este fara indoiala una dintre cele mai dramatice. S