Peste trei saptamani, Federatia Romana de Handbal va stabili noul antrenor al echipei nationale de handbal. Stirea aceasta scurta ascunde in spatele ei o multitudine de probleme, asa cum ne-am obisnuit, in ultima perioada, sa se intample in handbalul romanesc. La prima vedere, nimic mai simplu. Lucian Rasnita a ratat calificarea la campionatul european din 2008, si, cum este normal, si-a prezentat demisia. Numai ca aici au inceput durerile de cap. Insa oficialii forului handbalistic romanesc si le-au creat singuri, propunand pentru functia de tehnician principal, o serie de nume care nu numai ca nu au la activ mari performante, dar au mai antrenat echipa nationala, fara succes. Se intampla ca la fotbal, un fost mare jucator nu trebuie sa fie neaparat si un mare antrenor. Iar Vasile Stanga, sa zicem, este un bun exemplu in acest sens. Alaturi de el au mai ramas in cursa totusi, doi tehnicieni care merita atentie, Ghita Licu si constanteanul Aihan Omer. Ghita Licu are, la prima vedere, cele mai bune performante. A castigat cu Magdeburg cam tot ce se putea castiga, Liga Campionilor, Cupa Cupelor si Campionatul Germaniei. E adevarat, nu a fost numai meritul sau, el fiind multa vreme secund la aceasta echipa. In plus, una este sa ai pe mana o echipa de vedete si alta este sa preiei formatii slab cotate din campionatul Romaniei si sa castigi campionatul. Acesta este cazul lui Aihan Omer, tatarul, nu turcul, care face furori in handbalul autohton, de ceva ani. Poate ca sunt subiectiv, pentru ca este constantean, insa istoria sa mi se pare de-a dreptul incredibila. Omer a descoperit handbalul la 13 ani, dupa ce in prealabil jucase fotbal la Portul. Pasiunea a crescut treptat, iar munca a fost intotdeauna un ingredient de baza. Chiar daca nu a fost la fel de talentat ca alti jucatori din generatia sa, a reusit sa stranga peste 40 de selectii la echipa nationala, o asema