Miros de mititei ce inunda oraşul, iubiri consumate la ceas de seară, muzicanţi de renume, care întreţineau atmosfera, sunt doar câteva elemente ale vieţii de noapte ale Craiovei de altădată. Poveştile de altădată consumate în lumina discretă a lunii fac astăzi deliciul celor care vor să mai guste din aroma unor întâmplări cu iz de vechi. Căci ce poate fi mai plăcut decât să trăieşti fiorul unei răpiri în noapte sau să faci o plimbare imaginară prin localurile de altădată.

Întâmplări stropite cu pelin de mai „În Valea Vlăicii, în apropierea fostei Garnizoane a Craiovei, alături de alte prăvălii, se găsea cârciuma unui anume Popescu. Lumea uitase de mult numele cârciumarului, sau poate nu-l uitase, dar prefera porecla de «Inimă-acră» dată de un client pentru «felul întunecat» al patronului. În ciuda apelativului, cârciumarul se bucura de o clientelă numeroasă şi constantă...Asta pentru că «Inimă-acră» deţinea un «pelin de mai» cum nu mai găseai la alţi cârciumari, pelin lângă care se mânca specialitatea casei- cârnaţi de porc uscaţi, preparaţi după o reţetă proprie, ţinută «strict secret㻓, precizează Constantin Gheorghiu şi Alexandru Firescu în lucrarea „Craiova, Mon amour“. Sunt legate de aceste locuri povestiri interesante. Chefurile erau ceva obişnuit aici. Cârciuma nu era ocolită nici de artişti, care dădeau adevărate reprezentaţii. Veneau frecvent Costel Rădulescu (zis „slăvitul“, pentru marile sale roluri din piesele istorice şi de inspiraţie religioasă), Costică Nădejde, Manu Nedeianu. Dar mai cu seamă era nelipsitul maestru Ovidiu Rocoş, însoţit frecvent de elevii de la Conservator. „Mesenii se simţeau bine, se antrenau în discuţii sau intrau în transă, când meşterul (aşa era numit maestrul) «zicea» versuri. Rocoş avea două poezii predilecte, pe care tinerii învăţăcei le ascultau vrăjiţi: «Regina Ostrogoţilor» de George Coşbuc şi «Neam rău» de Hara